Predoiu cere dotarea Internelor cu tehnologie modernă, în ciuda austerității anunțate de Guvern

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a declarat la Digi24 că și-a propus ca în acest an să deschidă un program de echipare a Ministerului de Interne „cu cât mai multe drone și roboți, tehnologie modernă, care să suplinească și deficitul de personal, dar în același timp să multiplice efectele intervenției umane”.
„Trebuie să regândim politici, trebuie să regândim aparatele de lucru, structura forțelor, dotarea lor, să investim foarte mult în tehnologie. Noi ne-am și propus în acest an să deschidem un program de echipare a ministerului cu cât mai multe drone și roboți, tehnologie modernă, care să suplinească și deficitul de personal, dar în același timp să multiplice efectele intervenției umane”, a spus Cătălin Predoiu.
„Zona de ordine, siguranță publică și intervenții în situații de urgență devine critică (…) Noi am fost obișnuiți 20 de ani, să spunem, după intrarea în Uniunea Europeană, aproximativ acest orizont de 15-20-25 de ani, chiar cu un climat de liniște socială, o stradă sigură, și strada din România este una dintre cele mai sigure din Europa. Recent a fost publicat în Europa un material în acest sens. Dar trebuie să vedem în perspectivă, pentru că provocările sunt din ce în ce mai mari. O altă linie de discuții este cea privind raportul dintre cheltuielile de întreținere, sau să spunem, de personal, dar și cu logistica și investițiile. Și pot să vă spun că la ora aceasta bugetul Ministerul Afacerilor Interne, și nu doar în anul precedent, ci cu ani în urmă, include doar aproximativ 4,7 parcă 4,8 deci până în 5 la sută investiți. Deci noi trebuie să umblăm mult în acea zonă, dacă trebuie să creștem pe măsura nevoilor, iată, vă dau ca exemplu având în vedere anul, sunt discuții pe care o să le am în Guvern cu ministrul de Finanțe, cu premierul, cu parlamentarii, să le am foarte deschis”, a adăugat Predoiu.



