Actualitate

Povestea singurei românce care deține un record olimpic și care aduce „Sportul pentru Toți” la Buzău

Cam unul din cinci copii practică activități sportive cu regularitate, regim de viață care ar trebui, în principiu, să le asigure o dezvoltare echilibrată, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cauzele sunt arhicunoscute, iar soluții viabile și validate în timp destul de puține. Pornind de la aceste premise, conducerea SCM Gloria încearcă să pună pe roate un program viabil, bazat pe o strategie menită să atragă cât mai mulți copii și adolescenți către sport.

Fosta mare atletă Paula Ivan, cooptată deja în structurile clubului Gloria Buzău, va pune umărul la dezvoltarea sportului de masă în municipiul Buzău. Campioană olimpică de atletism și coordonatoarea secției „Sportul pentru toți”, Paula Ivan va fi atât un vector de imagine pentru gruparea buzoiană, dar va conduce și o echipă preocupată de dezvoltarea sportului de masă. Ca mai orice copil născut și crescut în comunism, Paula Ivan a început să practice sportul în școala generală, fiind ulterior selecționată într-o clasă de atletism, a Școlii Generale 190, din București. Este atleta tricoloră cu cele mai spectaculoase reveniri după întreruperea activității competiționale (șapte ani de pauză) și cu o medalie de aur la 1.500 m (3.53.96) la Seul, 1988, performanță absolut uluitoare la acea vreme. De altfel, recordul stabilit de româncă „a stat în picioare” timp de mai bine de trei decenii. Panoplia cu trofee conține alte zeci de medalii, olimpice, mondiale și europene.

Cumva, provocarea de a scoate copiii Buzăului din fața computerului, a play-stationului sau a altor gadgeturi pare chiar mai dificilă decât a deveni campioană olimpică în plin comunism.

Triumf neașteptat?

Paula Ivan este singura sportivă din România care are un record olimpic în picioare. Ea a triumfat la 1 octombrie 1988 în cursa de 1.500 de metri de la Jocurile Olimpice de la Seul, deși nu era printre favorite.

1 octombrie 1988. Paula Ivan participă la cursa de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de la Seul. Deși nu era o favorită, Paula Ivan câștigă medalia de aur cu un record olimpic care nu a fost, încă, bătut. Timpul înregistrat de Paula Ivan a fost 3 minute 53 secunde și 96 sutimi, record olimpic încă în vigoare.

Atleta s-a născut la 20 iulie 1963, la Herăşti, judeţul Giurgiu. A terminat Liceul „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. A început să practice atletismul la Clubul Sportiv Şcolar 190 din Capitală.

S-a specializat în probele de fond şi semifond sub îndrumarea antrenorului Ion Puică, căruia i-a păstrat o profundă recunoștință și pe care l-a menționat de multe ori în interviuri. La doar 21 de ani, a stabilit un record mondial şi european în sală la 1.500 de metri. La campionatele mondiale de cros din 1985 a luat bronz cu echipa, iar în 1989 a adus titlul european în sală la 1.500 de metri pentru delegaţia României.

Paula Ivan a vorbit pentru „Adevărul” despre faptul că, la Seul, disputa era între ruși și americani, dar a câștigat o româncă.
„La Seul a fost o concurenţă acerbă între americani şi aliaţi, pe de o parte, respectiv ruşi şi aliaţii lor, de cealaltă parte. De aceea, atunci s-au înregistrat o serie de rezultate foarte valoroase pentru atletismul internaţional, printre care şi recordul meu de la 1.500 metri. La vremea respectivă, pot să spun că noi, românii, eram undeva în lateral, între cele două puteri, dar ne-am strecurat bine în elita performanţei”.

Sportiva spune că alergase proba de 1.500 de metri liniștită, deoarece avea deja o medalie, argint la 3.000 de metri. „La aproape o săptămână distanţă, pe 1 octombrie, într-o zi de joi, a fost programată cursa la 1.500 de metri. Deja aveam medalia luată, îmi atinsesem obiectivul şi eram mult mai relaxată. În ziua cursei, domnul Ion Puică, antrenorul meu, mi-a zis: <Polino, m-am gândit eu la o tactică şi aşa o să facem. Să nu te sperii, dar aşa o să facem. O să începi tare de la început, pe acelaşi sprint şi să faci în aşa fel încât să menţii ritmul>. <Nu va fi prea tare?>, l-am întrebat. <Pe rezistenţă eşti foarte pregătită şi poţi, dar să nu te sperii. Dacă vei alerga în pluton, cu celelalte, pe final una dintre rusoaice te va bate şi e păcat>. Am procedat exact cum mi-a spus şi a avut dreptate. Am pornit tare, am ţinut ritmul şi am câştigat”, a spus marea campioană.

Recompensa primită a fost modestă, de numai 24.000 de lei, în condițiile în care o mașină Dacia era de 3 ori mai scumpă, 70.000 de lei.

S-a antrenat la Slănic

Una dintre explicațiile pentru aurul olimpic a fost faptul că sportiva s-a antrenat în salina de la Slănic. „Un loc minunat, în care aș reveni mereu cu plăcere, pentru că sunt oameni deosebiți acolo, o parte importantă a pregătirii mele pentru Jocurile Olimpice de la Seul, un cadru frumos și misterios în același timp. Alături de antrenorul Ion Puică, eu m-am pregătit la Slănic între anii 1987 și 1989 și de cele mai multe ori intram toamna, când începeau ploile și vremea de afară ne punea bețe-n roate. În funcție de ce urmăream la antrenamente, alternam ședințele de pregătire: când afară, când la 200 m sub pământ. Efectele nu le percepeam pe moment, dar în timp, când ieșeam afară, parcă ne simțeam mai ușori, ca niște fulgi”, spune sportiva.

Paula Ivan privește cu nostalgie spre acel loc care i-a dat forța de a învinge la Seul: „Temperatura era una plăcută, nu era frig și ne feream de vântul de afară. Vă dați seama că nu erau vestiare, noi plecam cu o sacoșică în care aveam lucrurile de schimb sau ne duceam direct în costumul de antrenament. Odată am și avut o surpriză mai puțin plăcută, când am rămas în lift, dar cei de la salină au intervenit prompt, o experiență frumoasă oricum. Cu bulgări de sare… n-am plecat niciodată. Antrenorii și cei din federație încropiseră o pistă dintr-un fel de material sintetic, gen tartan, pe un tur cicular de câteva sute de metri. Nu aveam cum să ne plictisim, pentru că eram niște copii care ascultam de antrenori și voiam să ne vedem atins visul: o medalie olimpică”, declara Paula Ivan pentru prosport.ro

Se va retrage la numai un an după Olimpiadă

În 1989, Paula Ivan a câştigat proba de 1.500 de metri la Campionatele europene din sală, de la Den Haag (Ţările de Jos), reuşind să îşi apere timpul obţinut pe această probă la Universiada de la Duisburg, şi a obţinut locul 1 şi la proba de 1.500 de metri la Cupa Mondială IAAF (Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism) de la Barcelona.

La sfârşitul sezonului competiţional 1989 s-a retras din activitatea sportivă competiţională, îmbrăţişând cariera de antrenor.

„Sportul pentru Toți”, la Buzău

Municipiul Buzău s-a alăturat de anul trecut proiectului „Săptămâna Europeană a Sportului”, o iniţiativă a Comisiei Europene menită să promoveze sportul şi activitatea fizică în întreaga Europă sub motto-ul #BeActive. De coordonarea evenimentului s-a ocupat una dintre cele mai titrate atlete ale României, fosta campioană olimpică la 1.500 de metri Paula Ivan. Coincidenţă fericită, fosta mare atletă a fost „adoptată” în primăvara anului 2022 de SCM Gloria Buzău, unde conduce ultima secţie înfiinţată, „Sportul pentru Toţi”.

Paula Ivan nu era la prima experienţă legată de promovarea acestui eveniment, ultima dată aflându-se în această postură la Braşov, dar implicările sale au fost mai vechi, în toată ţara, din momentul în care Săptămâna Europeană a Sportului a devenit o constantă şi în România.  „Am întâlnit la Buzău oameni care iubesc sportul, care vor să investească în sănătate pentru că a face sport înseamnă sănătate şi investind în sport reducem problemele de sănătate ale cetăţenilor”, spunea, pe 21 septembrie 2022, la Buzău, Paula Ivan.

Articole similare