Cultură

Povestea renașterii Conacului Cândești, locul în care istoria, artele și științele au fost darnice cu Buzăul

Dana Andrei, membru fondator și președinte al Fundației Comunitare Buzău, derulează de foarte mulți ani, de la întoarcerea sa în țară, acțiuni caritabile prin Asociația „Sfântul Anton”, dar și activități culturale și de voluntariat, pentru promovarea tradițiilor locale. Toate acestea, la Conacul Cândești, monument istoric al cărei proprietar este.

În calitate de președinte al Fundației Comunitare Buzău, Dana Andrei a construit o echipă cu care organizația aduce un suflu nou în domeniul ONG-urilor buzoiene, atât prin strategia și viziunea sa prin care conectează oamenii, cât și pentru că oferă sprijin profesional și financiar prin proiecte dedicate grupurilor de inițiativă, și mai ales noilor ONG-uri. „Conceptul Fundației Comunitare Buzău a rezonat cu mine prin felul în care funcționează: nu are un obiectiv punctual de rezolvare a unei situații comunitare, ci se implică în conectarea tuturor actorilor participanți la viața civică și filantropică a unei comunități și anume ONG-uri, instituții, mediul privat etc. Este o umbrelă a filantropiei în comunitatea noastră. Am fost și sunt susținută, încurajată, în primul rând, de colegele mele din echipă”, spune Dana Andrei.

În paralel cu bogata sa activitate de voluntariat, despre care a învățat foarte multe în perioada șederii sale în Canada, Dana a absolvit, la revenirea în țară, Facultatea de Psihologie și a continuat să se pregătească în acest domeniu printr-o specializare în psihoterapie. Acum, ne spune că dorește să mai urmeze o specializare, pentru a veni în sprijinul absolvenților de liceu: „Vreau să mă specializez pe consiliere vocațională, ca să pot ajuta, la un nivel profesional, tinerii din licee care vor să-și găsească un drum în viață”.

În ceea ce privește Conacul Cândești – cel mai vechi conac din județul Buzău, construit în secolul al XVI-lea -, unde a și desfășurat recent activități de voluntariat pentru a sprijini proiectele Fundației Comunitare Buzău  – și amintim aici „Universal language”, proiect ce are drept scop dezvoltarea aptitudinilor de supraviețuire și acordare de prim-ajutor în situații de urgență -, Dana întreprinde demersurile legale pentru reabilitarea lui, pentru a-l putea pune în valoare ca obiect de patrimoniu, dar și pentru a readuce în actualitate istoria lui, foarte bogată în evenimente și personalități. Boierii Cândești, înrudiți cu familiile domnitoare, au avut, începând cu veacul al XVI-lea, funcții importante în conducerea statului medieval în }ara Ro­mânească. Ei au dat țării, între secolul al XV-lea și al XVIII-lea, dregători precum vistier, vornic, agă, comis, mare comis, vel stolnic, mare stolnic, mare spătar, postelnic, paharnic. Cândeștii au fost înrudiți cu familiile Brâncoveanu, Cantacuzino și Golescu, cu Doamna Neaga și au avut legături cu Mihai Viteazul, dacă ținem cont de faptul că fiica lui Mihalcea Cândescu a fost căsătorită cu Radu Buzescu, sfetnicul marelui domnitor. Prin căsătoria lui Constantin Filipescu cu Rada Cândescu, conacul intră în posesia familiilor Filipescu-Cândescu. Din anul 1862, conacul și moșia sunt vândute până în 1880, când fiica lui Mihai I. Stoia, Maria, se căsătorește cu Gogu Iliescu, devenind noii proprietari.

De numele acestui conac se leagă și multe amintiri din domeniul artelor, pentru că aici a locuit pentru o vreme, ca invitat al lui Gogu Iliescu, marele pictor român Nicolae Grigorescu, care uneori era însoțit de I.L. Caragiale, de Alexandru Vlahuță și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Erau întâmpinați de Gogu Iliescu cu vorbele adresate lui Grigorescu: „Mă bucur foarte mult ca ați venit împreună cu cei trei crai”. În 1914, Conacul Cândești este vizitat și de Henri Coandă, al cărui tată fusese coleg și prieten cu tatăl lui Gogu Iliescu (Costache Iliescu) la Școala de Cavalerie din Iași. Se spune că Henri Coandă ar fi fost îndrăgostit de fiica lui Gogu Iliescu, Eliza.

Mare parte dintre aceste mărturii istorice și culturale petrecute la Conacul Cândești se regăsesc povestite de scriitorul Gheorghe Petcu în cartea „Conacul de la Cândești din }ara Buzăului. Mit și realitate”, pe care a lansat-o chiar la conac, în urmă cu câțiva ani, cu sprijinul proprietarilor Dana și Ovidiu Andrei, în cadrul unui eveniment cultural, care a reunit foarte multe personalități ale Buzăului.

Dana a lăsat Occidentul, și apoi  Capitala, pentru Buzău, în momentul în care a cum­părat Conacul Cândești despre istoria căruia  soțul său, Ovidiu Andrei, avea cunoștințe bogate, această localitate fiind locul său de naștere. „Mi-a fost un pic greu la început. Am venit dintr-o metropolă occidentală, cu o anumită civilizație și cultură, dar acum îmi este foarte bine; am fost recent plecată în afară și nu știam cum să ajung mai repede acasă. Aici am amintiri frumoase, copiii mei au făcut școlile aici, au avut o copilărie foarte frumoasă”, a mărturisit Dana Andrei, într-un interviu pe care l-a oferit pentru cititorii ziarului OPINIA.

Rep: Când ați început activitatea de voluntariat?

Dana Andrei: Eu am început cariera mea de voluntariat pe la vârsta de 20 de ani. Am plecat în Canada imediat după Revoluție, când aveam 21 de ani, și am locuit acolo 12 ani. În Canada, filantropia este la ea acasă; acolo nu am avut o asociație a mea, astfel că, în colaborare cu alte asociații, am început să îmi exercit acest rol filantropic. Apoi, am revenit în țară cu o anumită experiență, care se poate aplica aici.

În Canada vin din familie cu dorința de a ajuta, cum eram noi pe vremuri. Se ajutau vecinii de bloc, la scară mică. Noi, în istorie, am avut acest interes comunitar, încă de la țară, din mediul  rural, când oamenii se ajutau între ei, pentru că despre asta este vorba. Așa sunt ei, sunt foarte uniți și totul pornește din familiile lor, și apoi la nivel macro totul se dezvoltă natural. Nu există suspiciuni de corupție; cel puțin în micile comunități, unde am lucrat eu, totul pornește din mijlocul familiei care dorește să facă lucrul acesta. Și școala, la rândul ei, face același lucru. La grădinița fetiței mele, odată pe lună fiecare mămică făcea voluntariat, o ajuta pe învă­țătoare la lucrurile administrative. În timp ce ea era cu copiii și îi educa, noi pre­găteam materiale pentru ce urma să îi învețe sau îi ajutam cu mân­cărica și fiecărei mămici îi revenea rândul ei și niciodată nicio mămică nu a refuzat acest lucru. Am încercat să facem și în România acest lucru, dar sistemul educațional nu permite. Aici vom avea mult de lucru. Măcar prin aceste acțiuni ale fundațiilor, ONG-urilor, tinerii încep să-și schimbe concepția și tinerele mame vor începe să adopte alte obiceiuri.  Astfel de acțiuni erau  și un motiv de socializare a mămicilor, nu numai a copiilor.

Rep: Când ați cumpărat Conacul de la Cândești?

D.A.: După ce am revenit în țară am terminat studiile, și, împreună cu soțul meu, am cumpărat Conacul de la Cândești. A fost un drum anevoios de 15 ani pentru a-l recupera și a intra în posesie. Cumpărându-l de la moștenitori, au fost probleme cu retrocedările; am preluat noi toate aceste îndatoriri, ei nu mai aveau puterea să o facă și ne-am ocupat noi de acest lucru. Este și o acțiune de recuperare a istoriei locale. Acolo au avut întâlniri minunate. Acolo a pictat Grigorescu, cu prietenul lui Gogu Iliescu, care la rândul

lui își invita prietenii. Șt. O Iosif, Vla­huță, Caragiale, Henri Coandă au trecut pe acolo; Marghiloman, de asemenea, era prieten cu Gogu Iliescu. La 1600 au fost boieri și proprietari de viță nobilă. Are o istorie frumoasă și el în sine este  un patrimoniu minunat.

Soția ultimului boier care a deținut acest conac a făcut voluntariat și a organizat foarte multe ateliere meșteșugărești la ea, pe veranda conacului; a ajutat foarte multe tinere, le-a învățat să toarcă, să lucreze la război. Probabil că spiritul ei încă este viu și ne împinge să mergem pe acest drum. Urmează să ne luăm aprobările și pornim cu fruntea sus. Planuri sunt multe, dar nu mă hazardez în a le spune până nu finalizez o parte din proiect.

Rep: După renovare, cona­cul îl veți folosi în continuare pentru activități de voluntariat și pentru promovarea tradiției?

D.A.: Conacul din Cândești trebuie să îndeplinească condiții de restaurare, fiind în patrimoniu. La asta lucrez acum, împre­ună cu familia mea, împreună cu un arhitect foarte bun din Capitală, care a început deja procesul, pentru că sunt de parcurs mai mulți pași. Suntem la început. Sperăm că vom reuși.

Am folosit conacul pentru dezvoltarea unor activități caritabile și culturale. Aceasta este dorința noastră și pe viitor. El este patrimoniu și trebuie să parcurgem anumiți pași pentru a putea să-l punem în valoare mai bine. În primul rând, trebuie să fie renovat. Chiar nefiind renovat, noi am mai avut activități acolo, chiar și cu Fundația Comunitară. Am mai avut și alte activități în colaborare cu câteva companii de turism. A fost frumos. Activitatea cu <Kara Dog Search & Rescue>, care s-a desfășurat acolo, este una dintre activitățile noastre de la Cercul Donatorilor. La conac a fost lan­sată și monografia conacului Cândești inițiată de domnul Gheorghe Petcu.

În urmă cu doi-trei ani am organizat la conac, prin asociația mea, un eveniment de Crăciun, festival de colinde și ateliere meșteșugărești, în care tineretul din mediul urban a fost invitat să  întâlnească tineretul din mediul rural. Mai exact, i-am rugat pe cei de la școala din Cândești să organizeze un program artistic de colinde, iar spectatori au fost tineri din Buzău. A fost o întâlnire extraordinară, cu cadouri; impactul a fost foarte mare asupra tinerilor din Cândești, pentru că, pentru prima dată, s-au simțit puși în valoare prin faptul că oamenii au venit să-i asculte în mod special pe ei; au avut un program extraordinar și am fost întrebată când mai organizăm astfel de evenimente. Nu am mai reușit, dar am în minte să mai facem astfel de evenimente pentru  copiii și tinerii din Cândești. Bucuria din ochii lor, satisfacția că au venit tineri din Buzău pentru ei, pe mine m-au impresionat; am fost mulțumită că a fost un eveniment care le-a dat încredere în ei, că sunt valoroși. Îmi pare rău că nu am avut continuitate în activități pentru valorificarea portului popular și a tradițiilor. Tot atunci  i-am rugat pe copii să picteze și le-am adus globuri pe care să facă acest lucru și apoi le-au așezat  în brăduț.

Rep: Cum ați ajuns să faceți voluntariat și la Fundația Comunitară?

D.A.: Auzind de această Fundație Comunitară, mi-a plăcut foarte mult conceptul și felul organizatoric în care funcționează și îmi place  că ajută și alte ONG uri să-și construiască proiecte eligibile; vine în întâmpinarea ONG-urilor nou înființate sau a celor vechi cu know-how, cu proiecte de finanțare. E un suflu nou și le dă curaj oamenilor să se implice; mi-a plăcut ideea și, împreună cu oamenii minunați din fundație, am pus osul la treabă și uite că suntem înființați de mai bine de un an. Din păcate, a venit pandemia, dar nu ne lăsăm pentru că acum trebuie să lucrăm mai mult și să facem tot posibilul să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă rolul nostru în comunitate. În primul rând, noi întrebăm comunitatea înainte să realizăm proiecte, pentru că noi vrem să devenim parteneri cu comunitatea, cu companiile sau cu oamenii cu inițiativă din această comunitate, ca să punem împreună un plan de bătaie cu finalitate. Mie îmi place foarte mult să avem finalitate în tot, aici, în mica noastră comunitate.

Rep: În calitate de pre­ședinte al Fundației Comunitare aveți posibilitatea să descoperiți și să sprijiniți activitatea ONG din Buzău…

D.A.: Vrem să dezvoltăm rețeaua de ONG-uri la un nivel foarte mare. Ne dorim să fim lângă ei, să îi ajutăm, să nu le fie teamă să apeleze la noi. Noi vrem să dezvoltăm încrederea. Pentru perioada următoare avem în lucru acest Cerc al Donatorilor, apoi este proiectul burselor la care s-a terminat jurizarea și, în funcție de evoluția pandemiei, ne dorim să adunăm resurse ca să putem să pornim proiecte noi. În 2020 am reușit o bună mobilizare pentru ajutorarea spitalelor buzoiene și a tuturor celor care aveau nevoie foarte mare de sprijin. Nici nouă nu ne vine să credem ce am reușit anul trecut. A venit totul natural, echipa noastră este unită și toți avem aceleași valori și misiuni încât nimeni nu a trebuit să tragă de nimeni; veneau ideile novative pentru tot ce se întâmpla atunci. Suntem șase-șapte în echipă și o să vrem să creștem pe măsură ce dezvoltăm activitatea;  dar în primul rând vrem să dezvoltăm voluntariatul. Îmi place foarte mult cum se descurcă partea tânără a Clubului Rotary. O să-i încurajăm pe liceeni să-și continue visurile, proiectele. Vrem cât mai mulți  să fie implicați  și de la proiectele micuțe de liceu să treacă la proiecte mai mari și peste câțiva ani să ne devină parteneri în proiecte.

Rep.: Ce activități de voluntariat mai desfășurați în afară de activitatea de la Fundația Comunitară?

D.A.: În 2008 mi-am deschis propria mea asociație româno-canadiană, „Sfântul Anton”, din dorința de a ajuta copiii foarte talentați, cu posibilități materiale minime. Copiii mei erau la Liceul de Arte și vedeam câți copii talentați sunt și câtă nevoie este de ajutorul comunității. Am avut și cu această asociație mai multe activități pe care le-am desfășurat prin finanțări proprii. Până în 2008 am făcut voluntariat pe la grădinițe, cum foarte multă lume din Buzău face; mi-am oferit timpul meu în anumite acțiuni. De asemenea, am început foarte bine activitatea cu Crucea Roșie și mi-a plăcut ce se întâmplă acolo; și nu a fost ușor la început, pentru că după 1990 lumea era suspicioasă. Ne-am axat foarte mult pe social, dar mi-ar fi plăcut și din partea celor care sunt ajutați, și mă refer la părinți, să înceapă să aibă inițiativă, să aibă un aport la comunitate. Îmi doresc să dezvoltăm ca și beneficiarii adulți să înceapă să ajute și să se implice pentru binele copiilor lor, să ajute și ei la rândul lor, să se ajute.

Prin asociația mea am cunoscut foarte mulți oameni și companii din diverse domenii. Toți cei care au colaborat cu mine au avut încredere în scopul pe care eu îl aveam și pentru ceea ce luptam; e ca o carte de vizită. Întotdeauna când am sunat pe cineva care mă cunoștea  din activitățile precedente, mi-a sărit în ajutor și ne-a susținut. Acum, la Fundația Comunitară, avem un proiect pentru susținerea copiilor din comunitățile buzoiene care au abilități, dar nu au sprijin financiar din partea familiei, nu au posibilități materiale. Acesta este un vis care mi s-a împlinit. Mi s-a împlinit visul pe care îl aveam când am înființat eu asociația. Acum este finalitatea mea după 12 ani de muncă. Acum conștientizez că aceste burse sunt finalitatea visului meu din 2008 atunci când am înființat această asociație.

Rep.: Cum decurg parteneriatele cu administrațiile?

D.A.: Colaborarea cu Primăria Buzău merge bine; mi-ar plăcea în mediul rural să avem o deschidere mai mare, unde sunt și cele mai multe lucruri de făcut. De exemplu, la Bisoca, pe 24 aprilie are loc un proces de ecologizare, un parteneriat cu primăria. E un semn bun că se întâmplă lucruri. Vreau să  luăm lucrurile pas cu pas.

Articole similare

error: Continut protejat!!