Actualitate

Povestea râmnicencei Iuliana Baciu-Ersen, un răspuns simplu la întrebarea „De ce să devii voluntar?”

De ce aleg unii buzoieni să facă voluntariat? Repre­zentanții Programului edu­cațional „Ajungem MARI”, care au demarat o nouă campanie de înscrieri pentru vo­lun­tari care să le fie alături copiilor din centrele de plasament, apartamen­tele și căsuțele de tip fami­lial, vin cu un exemplu de viață care să îi inspire și pe alții să facă un astfel de gest.

„În județul Buzău sunt 64 de copii din apartamente și căsuțe de tip familial din Buzău și Râmnicu Sărat care ar avea nevoie de ajutorul a 45 de voluntari. Unii buzoieni au ales deja să  se implice pentru binele altora și îi vor îndruma pe noii voluntari în activitate”, spune  Oana Ristea, reprezentant „Ajungem MARI” Buzău. De aceea, „Ajungem MARI” lansează invitația buzoienilor care doresc să facă parte din această echipă să se înscrie până pe 26 septembrie. Cei care vor lua această decizie vor face activități online și fizic alături de tineri timp de opt luni.

Pentru cei care mai stau pe gânduri, Oana Ristea ne împărtășește și povestea unui cadru militar în rezervă în vârstă de 57 de ani, Iuliana Baciu-Ersen, din Râmnicu Sărat, care s-a alăturat echi­pei de voluntari în urmă cu trei ani, într-un moment de cumpănă al vieții, decizie care s-a dovedit o alegere foarte bună. Iuliana Baciu-Ersen ne împărtășește din experiența ei de voluntar și ce a determinat-o pe ea să ia această decizie, dar și cum a schimbat-o această experiență.

„În ziua în care am îm­plinit 40 de ani, am primit rezultatul unei analize. Erau vești proaste. Atunci a fost momentul în care am realizat că e posibil să nu mai am timp să fac ceea ce visam, lucruri pe care le tot amânam. După un an de chimiote­ra­pie, boala a dispărut, așa că am desenat în minte lista de dorințe pentru sufletul meu. De atunci am aniversat fie­care an trecut cu câte o dorință împlinită: am sărit cu parașuta, am călătorit, am luat permisul pentru motocicletă, am călărit. Aveam co­pii, construisem o casă, plan­tasem un pom, mai lipsea să fac ceva care să conteze în viața cuiva. Așa am ajuns să fac voluntariat. Pri­ma experiență a fost prin prietenii mei, motocicliștii de la o organizație umanitară, alături de care am turnat fundațiile a 40 de case, în Bacău. Câteva săptămâni la rând îmi venea să cânt și să dansez tot timpul. Ador­meam și mă tre­zeam cu o stare de bine cu așa de mare intensitate pe care niciuna din dorințele împli­nite nu mi le-a dat. Atunci am simțit nevoia să fac ceva pe termen lung și nu doar câteva zile pe an.

În scurt timp a apărut o campanie de recrutare pentru voluntari <Ajungem MARI> și am aplicat grație încurajărilor copiilor mei. Când am fost la interviu și am văzut mulți studenți, mă gândeam că nu mă acceptă pentru că eram mai în vârstă decât ei. Dar le-am spus intervievatorilor că o să fac cum am făcut cu copiii mei de acasă și mi-am câștigat locul.

Direcția de Protecție a Copilului găzduiește copii aflați în dificultate în căsuțe în care sunt băieți și fete de mai multe vârste. Fiecare căsuță are educatori de zi și de noapte – nu rămân singuri niciodată – și bucătar, iar o asistentă medicală poate interveni în caz de nevoie. Copiilor nu le lipsește nimic material – primesc îmbră­căminte și chiar și bani. Dar ei au alte nevoi, pe astea încercăm noi, voluntarii din programul <Ajungem MARI>, să le acoperim. Au nevoie de sprijin, de îndrumare. În prima zi ca voluntar am avut emoții mai ceva ca în prima zi de școală. Când am ajuns în căsuță, teama mea cea mai mare era că, din dorința de a le face bine, să nu fac ceva greșit. Nu eram sigură pe mine, nu știam dacă e bine pentru ei”, își amintește Iuliana Baciu-Er­sen.

Suportul colegilor voluntari, de mare ajutor pentru începători

Începutul ca voluntar es­te plin de întrebări, dar Iuliana Baciu-Ersen spune că a beneficiat de suportul co­legilor care au ajutat-o să învețe să gestioneze pro­ble­mele emoționale ale copiilor. La rândul ei vorbește despre acest început pentru a da încredere viitorilor vo­lun­tari.

„Dar nu am fost niciodată singură. Am avut me­­­reu suportul colegilor volun­tari, care au împăr­tășit din experiențele lor la în­tâlnirile lunare, a membrilor programului sau a specialiștilor cu care am fă­cut trening-uri. Psihologul programului ne învăța cum să gestionăm problemele emoționale ale copiilor; un expert ne-a explicat cum să identificăm cazuri în care o fată ar putea fi în pericol de a cădea victimă traficului de persoane; la începutul pandemiei un jurnalist ne-a fă­cut un training despre si­gu­ranța online.

Și copiii participă la tot felul de cursuri și activități. De exemplu, în pandemie au avut mare succes cursu­­rile online de dezvoltare personală prin teatru și cel de canto. Câteva asistente au susținut un curs de educație sanitară, eu i-am învățat despre securitatea online și noțiuni de educație financiară.

Am fost și la piscină acum două săptămâni cu ei, iar pentru week-end am făcut rost de invitații la teatru și la film. Am mai făcut și excursii, acum încercăm una ori la București, ori la Brașov”, povestește Iuliana Baciu-Ersen.

 

Schimbarea din cei trei ani de voluntariat

„De trei ani, lunea, la ora 16.00, eu sunt la căsuță și ei sunt pe geam, mă așteaptă. În trei ani au crescut copiii, dar simt că am crescut și eu. Am învățat cu ei lucruri noi, am participat la cursuri ca să pot ține pasul cu ei, a trebuit să citesc mai mult și să mă documentez ca să le pot răspunde la întrebări. Am cunoscut oameni noi, deschiși la minte, tineri care mi-au dat încredere în mine. Am văzut că e loc pentru fiecare, orice mână de ajutor e binevenită, orice abilitate își poate găsi utilitatea”, mai spune Iuliana Baciu-Ersen în calitate de voluntar al Asociației „Ajungem MARI”.

O poveste cu final fericit

Povestea emoționantă a Iulianei Baciu-Ersen în calitate de voluntar al Asociației „Ajungem MARI” s-a transformat, alături de copii, în una de succes. Pentru că, nu se poate compara nimic în viața unui om cu bucuria din ochii copiilor atunci când primesc sprijin de la cei în care și-au pus încrederea, cei care îi prețuiesc și le oferă suportul lor și din cuno­ș­tințele lor, pentru a-i ajuta să aibă un viitor mai bun. „La 17 ani, după ce am deschis lista de dorințe, a­cum trec pe ea planuri pentru copii, la ce cursuri îi în­scriu, cine are nevoie de pre­gătire, unde mergem în vacanță. Emoția întâlnirii cu copiii încălzește inima oricui. Orice pas făcut alături de un copil înseamnă un viitor adult echilibrat, încrezător în el și în cei din jur, lucru de care ei au mare nevoie. Cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai mulți astfel de a­dulți”.

Cum se fac înscrierile în programul „Ajungem MARI”

Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, este singurul program național care susține pe termen lung educația copiilor și tinerilor instituționalizați și din medii defavorizate pentru a ajunge adulți fericiți, încrezători, responsabili și independenți. În prezent, în București și în cele 23 de județe, 2.500 de copii și tineri instituționalizați sau din familii defavorizate se bucură de educație interactivă și experiențe de formare cu sprijinul a 1.400 de voluntari care îi vizitează săptămânal.

Fondatorul Programului Educațional „Ajungem MARI”,  Iarina Taban, explică faptul că în acest program că „voluntarii îi ajută pe copii și pe tineri pe termen lung, îi întâlnesc în centre, lucrează împreună, dar le pot deveni sprijin până se angajează și își formează familiile lor. Pentru acest sprijin e nevoie de implicarea adulților cu experiență de viață, care îi pot ghida pe tineri”.

 Scopul voluntarului este sa fie mentor, model, să îi ajute pe copii să descopere lumea, să prindă încredere în propriile forțe, să devină independenți și responsabili. Activitățile pe care le vor desfășura voluntarii sunt ședințe de pregătire/ remediere școlara (română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică), ateliere creative (muzică, dans, fotografie, arte plastice), ateliere de siguranță online, educație pentru sănătate, educație civică, TIC, educație financiară și antreprenorială, pe baza suporturilor de curs din program.

Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar – https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/, unde se găsesc și toate detaliile despre program, până pe 26 septembrie. În perioada 21-28 septembrie toți cei care au aplicat vor primi răspuns, indiferent dacă au trecut sau nu în etapa următoare. Urmează trainingul inițial obligatoriu și o testare psihologică. Voluntarii vor fi repartizați la centre în funcție de programul lor, disponibilitate și ce vor să lucreze cu copiii.

În funcție de recomandările autorităților, în unele județe conducerea centrelor le va permite voluntarilor să participe fizic la activități cu copiii sau la ieșiri și excursii în afara centrelor. Iar acolo unde nu se poate merge fizic, voluntarii vor susține activități online pentru copii.

Voluntarii trebuie să aibă minim 16 ani, fără limită superioară de vârstă, iar un modul durează opt luni, în perioada noiembrie – iunie.

Website:www.ajungemmari.ro

E-mail:[email protected]

Facebook: facebook.com/ajungemmari/

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker