Sport

Portărița Gloriei, meci mare împotriva fostei echipe

• Petra Blazek a închis poarta în fața campioanei

Remiza, 26-26, pe care Gloria a înregistrat-o duminică, la Sala Sporturilor, în fața campioanei SCM Rm. Vâlcea, i se datorează, în proporție foarte mare, portăriței Petra Blazek, autoare a unor intervenții excepționale în fața adversarelor.

Austriaca a ajuns la Buzău chiar de la echipa vâlceană și a recunoscut, după meci, într-un interviu pentru handbalmania.ro, că, pentru ea, a fost o partidă mai specială, cu multe emoții: ,,Desigur că a fost un meci special, atât pentru mine, cât și pentru celelalte jucătoare care au evoluat la Vâlcea, după cum s-a văzut, au fost multe emoții în timpul jocului și după încheierea lui”.

Chiar dacă atât ea, cât și colegele ei au fost conș­tiente de dificultatea partidei, de faptul că întâlneau campioana și lidera actuală a clasamentului, tot timpul au avut în minte victoria.

,,Atunci când intri pe teren, trebuie să crezi mereu că poți învinge, chiar și atunci când joci împotriva unei echipe mult mai puternice, altfel nu ar mai avea rost să joci. Știam că va fi un meci foarte greu, Vâlcea e prima clasată, are o echipă experimentată, cu 12 jucătoare care au evoluat la ultimul campionat mondial, e la un nivel foarte ridicat din punct de vedere fizic și are un ritm foarte rapid pe faza de atac. Chiar dacă am fost conduse în repriza a doua la 3 și la 4 goluri, am luptat până la final și am avut chiar șansa de a câștiga, dar cred că putem fi mulțumite cu acest rezultat de egalitate”, a spus Petra Blazek.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker