Actualitate

Poliția Română, apel către copii: Datele personale nu se postează!

Într-o societate dominată de diversele aplicații și rețele de socializare disponibile, polițiștii fac apel la grupa cea mai vulnerabilă, copiii, să nu își posteze datele personale în mediul on-line. Sfaturile sunt valabile pentru toată lumea, dat fiind că tot mai multe cazuri de înșelătorie, exploatare sau șantaj au pornit de la expunerea prea multor informații pe internet.

Astfel, oamenii legii au întocmit o listă cu recomandări, pentru ca tinerii cu vârste între 10 și 18 ani, să se protejeze de fenomenul criminalității informatice, în continuă creștere în prezent. Aceștia le transmit copiilor sfaturi, precum:

  • Să nu facă publice în mediul online, pe rețelele de socializare sau jocuri online datele personale: nume, adresă, numele școlii, număr de telefon sau locul de muncă al părinților.
  • Să nu-și dea întâlnire cu persoane cunoscute pe internet, fără să își anunțe părinții! În spatele unui profil frumos se poate ascunde oricine și, mai ales, se pot ascunde intenții periculoase.
  • Atunci când sunt victima unei agresiuni pe internet, tinerii trebuie să anunțe imediat un adult de încredere, să renunțe la comunicarea cu acea persoană și să îl raporteze, prin opțiunile „block” și „report” ale paginilor on-line.
  • Să aibă grijă ce fotografii postează pe rețelele de socializare! Acestea pot rămâne în alte computere sau dispozitive, chiar dacă utilizatorii șterg postarea inițială.
  • Să restricționeze accesul necunoscuților la profilul de pe rețelele de socializare.
  • Să evite să facă publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuința lor, configurația acesteia sau posibile căi de acces.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker