Politic

PNL și PSD, întâlniri cu organizațiile locale

Parlamentarii Partidului Național Liberal și ai Partidului Social Democrat au fost ocupați zilele acestea, având mai multe întâlniri cu organizațiile locale din județ, pentru a discuta nu doar despre problemele cu care se confruntă, ci și despre proiectele în desfășurare sau viitoare.

PNL, la seniorii și tineretul din Cochirleanca și Ghergheasa

Membrii PNL, în frunte cu președintele filialei Buzău, Gabriel Avrămescu, au vizi­tat organizațiile locale de seniori și tineret din comunele Cochirleanca și Ghergheasa. Președintele PNL s-a declarat mulțumit de activitatea acestora, spunând că sunt organizații care se implică activ în problemele comunităților și pe care le vede capabile de lucruri mărețe.

Astăzi (sâmbătă, n.r.), noi întâlniri cu organizațiile locale din județ!  M-am bucurat să le fiu alături membrilor organizațiilor locale de seniori și tineret din comunele Co­chirleanca și Ghergheasa! Organizații bine structurate, care se implică activ în pro­blemele comunității și caută soluții pentru rezolvarea acestora. Am încredere că membrii organizațiilor cu care ne-am întâlnit astăzi, se vor dezvolta frumos și vor dovedi că sunt capabili de lucruri mărețe. Îi asigur de întreaga mea susținere în demersurile lor, astfel încât să aducă plus valoare comunității lor”, a scris Gabriel Avrămescu pe pagina sa de Facebook.

Și întâlnirea cu membrii organizațiilor din Pardoși, Buda, Valea Salciei și Mărgăritești a fost productivă, iar Gabriel Avrămescu i-a asigurat de sprijinul său în viitoarele proiecte pentru îmbunătățirea vieții comunităților cărora aparțin.

„M-am bucurat să mă întâlnesc astăzi (duminică, n.r.) cu colegii din organizațiile Pardoși, Buda, Valea Salciei și Mărgăritești. Împreună cu ei ne implicăm activ în problemele comunității și cautăm soluții pentru rezolvarea acestora. Am încredere în ei că vor face lucruri importante pentru comunitățile lor, asigurându-i de întreaga mea susținere în tot parcursul lor”, a mai transmis președintele PNL Buzău.

PSD și TSD, vizită la Rușețu și CA Rosetti

Nici membrii PSD Buzău nu au stat degeaba week-end-ul trecut, iar deputații Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș, împreună cu preșe­dintele Tineretului Social Democrat Buzău, Costin Stanciu, s-au întâlnit cu membrii de partid din Rușețu și CA Rosetti. Reprezentanții PSD Buzău au discutat, de asemenea, despre problemele cu care se confruntă organizațiile locale, precum și des­pre proiectele în derulare.

Printre subiectele abordate, s-au numărat cele des­pre sprijinirea comunității și educație, precum și formarea unor organizații locale, prin care tinerii să își facă auzită vocea.

„M-am întâlnit astăzi (sâmbătă, n.r.), împreună cu deputatul Laurențiu Țepeluș și cu președintele TSD Buzău, Costin Stanciu, cu tineri din Rușețu și CA Rosetti. La Rușețu a fost alături de noi și primarul Florin Snae, care acordă o atenție deosebită tinerilor din localitate. Cu această ocazie am vrut să cunosc proiectele pe care le au la ni­vel local, problemele cu care se confruntă și să văd în ce mod pot să îi ajut prin acti­vitatea mea în Parlament. Am discutat despre viitor, evoluție demografică, programe de sprijin, infrastructură educațională și formarea unor organizații locale de tineret care să își facă auzită tot mai mult vocea pe plan local. Preocuparea tinerilor din aceste două localități pentru viața politică locală este cu adevărat încurajatoare pentru că viitorul stă în mâinile și acțiunile lor”, a scris deputatul PSD Romeo Lungu, pe pagina sa de Facebook.

Un comentariu

  1. Pe cand o intalnire si la Berca domnu Avramescu? Mai ales ca aici este o organizatie serioasa…

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker