Politic

PNL și PSD decid dacă bat palma. Ciolacu: „Negocierile nu pot fi altfel decât ponderile parlamentare”

Conducerile Partidului Național Liberal şi a Partidului Social Democrat se reunesc, luni, pentru a stabili dacă vor forma o majoritate în Parlament şi se vor alia într-o formulă de guvernare. În ambele partide au avut loc discuţii, pe parcursul week-endului, iar social-democraţii au lucrat la un program de guvernare care să fie acceptat de liberali şi inclus într-un program comun, conform HotNews.

„Negocierile nu pot fi altfel decât ponderile parlamentare”, a declarat luni dimineață Marcel Ciolacu, care a precizat că nu au existat până acum discuții pe funcții și nici nu s-a vorbit cu președintele Klaus Iohannis. Ciolacu a evitat un răspuns tranșant la întrebarea dacă vrea să fie premier, spunând doar că are „cea mai bună funcție, cea de președinte al PSD”.

Social-democraţii au Consiliul Politic Naţional, care se reuneşte, de la ora 11.00, la sediul central al partidului. Liderii PSD au lucrat, pe parcursul week-endului, la principalele proiecte care vor fi susţinute de un guvern PSD-PNL, respectiv priorităţile pentru ieşirea din criza sanitară.

Liberalii, împărțiți între PSD și USR

În PNL nu s-a luat o decizie clară cu cine se merge la guvernare, PSD sau USR. Liberalii ar urma să ia o decizie în ședința conducerii partidului care va avea loc în cursul serii, scrie HotNews.  Negocierile pentru formarea unui nou guvern ar putea dura mai mult decât se estima inițial.

Tensiunile din partid sunt generate de refuzul lui Florin Cîțu de a fi în consens cu Klaus Iohannis. Surse liberale susțin că președintele PNL, Florin Cîțu, se opune directivei venite de la Cotroceni care își dorește o alianță cu PSD. Mai exact, președintele și o parte dintre liderii PNL apropiați de acesta pledează pentru un guvern majoritar cu PSD și cu premier Nicolae Ciucă. Printre susținătorii acestei opțiuni se numără liderii care au stat în spatele lui Florin Cîțu la congresul din 25 septembrie: Emil Boc, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Alina Gorghiu și Iulian Dumitrescu. Aceștia fac presiune asupra lui Florin Cîțu de a renunța la o nouă desemnare pentru postul de viitor premier.

De partea cealaltă, Cîțu, susținut de secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, își negociază pe toate canalele poziția pentru viitorul Guvern pentru că „odată ce va pierde funcția de premier își va pierde puterea și influența în partid și va deveni doar un președinte decorativ”, au explicat sursele citate.

Reamintim că la ultima ședința a Biroului Național șapte organizații județene au pledat pentru refacerea Coaliției cu USR: Satu Mare (Adrian Cozma), Teleorman (Eugen Pîrvulescu), Tulcea (George Șișcu), București (Ciprian Ciucu), Giurgiu (Dan Motreanu), Gorj (Dan Vîlceanu) și Dolj (Ștefan Stoica).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker