Administrație

Planuri de viitor pentru Buzău: ce urmează în 2022

Reprezentanții municipalității au planuri mari pentru anul 2022, iar pe lângă proiectele de reabilitare vor fi și unele de amenajare „de la zero”. Așa se face că, anul acesta, va fi demarată construirea unui nou parc și a unui depozit ecologic pentru deșeurile menajere, dar nu numai.

Noul parc va fi amenajat în apropierea râului Buzău, între Parcul Tineretului și Șoseaua Digului, loc cunoscut buzoienilor pentru groapa de gunoi care se formase în ultimii ani. Acesta va fi acoperit cu gazon și flori, va avea alei, băncuțe, locuri de joacă pentru copii, un sat de răchită, pergole și se va întinde pe șapte hectare. „E un proiect de 4 milioane de euro, fonduri europene. Aici erau depozitate multe gunoaie, am reușit să aplicăm pentru un proiect de regenerare a suprafețelor alterate. Toată această zonă părăsită va fi complet transformată în următorii ani, avem pregătite mai multe proiecte în cascadă”, spunea primarul Constantin Toma cu privire la proiect.

De asemenea, vor fi amenajate și grădini, unde buzoienii vor putea cultiva diferite soiuri de legume. Proiectul va fi demarat în prima jumătate a acestui an și va fi gata, cel mai probabil, la finalul anului 2023. Și dealul din jurul fostei gropi de gunoi va fi amenajat, iar, în următorii ani, acesta va fi împădurit și își va schimba total aspectul. Mai mult decât atât, între podurile de la Mărăcineni și Vadu Pașii va fi plantată o perdea forestieră de protecție pentru oraș. „Acest loc va cunoaște, în câțiva ani, o transformare radicală. Dealul din gunoaie va fi transformat într-o pădurice. Vom împăduri această zonă. În paralel, cu fonduri de la Ministerul Mediului, se va planta și acea perdea forestieră între digul râului Buzău și oraș”, a declarat viceprimarul Ionuț Apostu.

O sală a sporturilor și un amfiteatru, între proiecte

Municipalitatea plănu­ieș­te să construiască și o nouă Sală a Sporturilor, cu o capacitate de 4.000 de locuri și cu patinoar la subsol, care va fi amplasată în locul ștrandului din Parcul Tineretului.

Și amfiteatrul din parc urmează să fie modernizat, în vederea organizării unui centru de spectacole în aer liber, dat fiind că Buzăul a fost gazda a numeroase evenimente culturale în ultimii doi ani, care au fost foarte bine primite de public. Noua construcție, cu o arhitectură modernă, va avea o capacitate de 600 de locuri și va aduce fonduri însemnate la bugetul local. „Deoarece în ultimii doi ani, odată cu dezvoltarea proiectelor cultural-educaționale, a crescut considerabil interesul pentru această zonă și mii de buzoieni frecventează acest spațiu în perioada mai-octombrie, Primăria munici­piului Buzău a decis să aducă <bătrânul> nostru amfiteatru la infrastructura unui spațiu modern și demn de un municipiu reședință de județ, ce poate găzdui o gamă largă de evenimente, pe parcursul întregului an. Acest spațiu va avea și potențialul de a aduce venituri la bugetul local, prin închirierea sa către facilitatori, mediul de business și artiștii care căutau și până acum un spațiu cores­punzător pentru evenimentele de la noi din oraș, dar nu îl găseau”, a declarat viceprimarul Oana Matache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker