Politic

AUDIO / Picătura cu Otravă | Samba Si, Trabajo No

O nouă victorie politică de răsunet a deputatului PNL de Buzău Gabriel Avrămescu, comparabilă cu cea a giratoriului din plastic de la Spătaru. Conform unei postări recente pe pagina sa oficială de Facebook, acesta își atribuie meritul ridicării, de la 1 iunie, a interdicțiilor asupra organizării festivităților și petrecerilor de final de an pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a.

,,START la petrecerile de final de an școlar!!! Am reușit! Elevii pot avea parte de festivitățile de final an școlar!

Așa cum am spus acum câteva zile, am pledat în Parlamentul României și am cerut ministrului Sănătății și secretarului de stat MAI, Raed Arafat, să găsească o soluție pentru ca elevilor din anii terminali să nu le fie <răpite cele mai frumoase amintiri din viață>, respectiv ultimul clopoțel și petrecerile de rămas bun între colegii și profesorii alături de care au petrecut ultimii 4 ani de școală.

Am reușit! Hotărârea de Guvern prin care este permisă organizarea festivităților prilejuite de terminarea anului școlar a fost publicată în Monitorul Oficial! Firește că avem de a face cu anumite condiții pentru ca aceste evenimente să se desfășoare în condiții de siguranță în contextul stării de alertă existente încă în țara noastră, însă cu mici eforturi reușim pas cu pas să revenim la normal. Hai că se poate!”, a scris Gabriel Avrămescu pe Facebook.

Măsura în cauză, însă, nu este ­altceva decât tichia de mărgăritar de pe capul Educației românești, după aproape un an și jumătate în care, din pricina pandemiei de Coronavirus, elevii au învățat pe sponci, iar măsuri serioase pentru recuperarea materiei pierdute odată cu tabletele promise de guvernele PNL nu intenționează să ia nimeni. Promovând o asemenea ,,facilitate” pentru elevi, deputatul Avrămescu, în curând doctor în Științe, pare mai mult un fan al lui Mister Sugar și al hitului ,,Samba Si, Trabajo No” decât al ,,României Educate”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker