Petronela Băcanu vorbește despre ce înseamnă să fii „de 3 ori femeie”

Viața de femeie vine în zilele noastre cu provocări, cu responsabilități și cu roluri complexe. Femeia este, pe rând, mamă iubitoare, soție dedicată și femeie de carieră, toate în aceeași zi. Însă, în agitația zilnică, ea își poate pierde identitatea, se poate și mulțumi cu o viață confortabilă, dar uneori insuficient de plină.
„Într-o lume în continuă schimbare, adevărata eleganță nu constă în a urma orbește tendințele, ci în a-ți exprima autenticitatea. Cred că fiecare femeie ar trebui să poarte acele bijuterii care o fac să se simtă specială și încrezătoare. Eu încurajez femeile să își construiască propriul stil, să aleagă bijuterii care le reflectă personalitatea și să rămână autentice”, a spune buzoianca Petronela Băcanu, cea numită de presa centrală „de 3 ori femeie” după apariția poveștii afacerii sale.
Brandul ei, povestește buzoianca, a fost inspirat de iubirea pentru artă și pentru frumos, dar mai ales de bucuria și de provocările vieții de mamă a trei copii. În perioada în care era ocupată cu creșterea lor, a realizat că pentru ea, ca femeie, timpul devenise aproape inexistent. „Cu programul încărcat, rareori îmi puteam permite luxul de a-mi aranja părul, de a-mi face machiajul sau de a purta o ținută elegantă. În acele momente, bijuteriile mele au fost aliatul perfect. Brățările fine din argint sau colierele delicate cu perle erau acel <touch> de eleganță care mă făcea să mă simt bine în pielea mea, indiferent de cât de haotic era programul meu. Oricât de dedicată eram familiei, simțeam nevoia să nu uit de mine însămi, de feminitatea și eleganța mea, iar bijuteriile mele din argint și aur au fost acele mici detalii care m-au ajutat să mă simt mai bine în pielea mea. Așa a apărut brandul meu, din dorința de a oferi și altor femei posibilitatea de a se simți speciale, chiar și atunci când timpul este limitat”, a explicat Petronela, creatoarea brand-ului Modart.
În călătoria de mamă, femeie și antreprenor, ea a descoperit că fiecare dintre aceste roluri aduce cu sine lecții valoroase. Ca mamă, a învățat ce înseamnă sacrificiul, răbdarea și iubirea necondiționată. Copiii ei, Tudor, Vladimir și Catia, au inspirat-o să creeze colecția Mama, cu lănțișoare din argint cu nume și inițiale, respectiv seturile de brățări „mamă-copil”, din aur de 14 karate, cu șnur roșu de mătase, care nu sunt doar bijuterii, ci și simboluri ale protecției și norocului, dar mai ales ale legăturii profunde de iubire dintre mamă și copil.
Ca femeie, a învățat să prețuiască timpul și să nu își piardă feminitatea, chiar și în momentele aglomerate. Bijuteriile din argint cu perle de cultură au devenit modul ei de a-și exprima personalitatea și de a-și menține încrederea în sine, chiar și atunci când nu avea timp să se aranjeze complet.
Ca antreprenor, a învățat să aibă curajul de a-și urma visul, să iasă din zona de confort și să creez ceva unic.
Prin urmare, dacă se poate considera „de trei ori femeie” – mamă, femeie, antreprenoare – este pentru că a avut curajul să își depășească zona de confort și să își urmeze pasiunea.
„Mesajul meu pentru toate femeile și mamele care citesc acest articol este să își urmeze visurile și să nu se oprească la ceea ce este confortabil sau <destul de bine>. În fiecare dintre noi există o putere interioară care abia așteaptă să fie descoperită. Fie că ești mamă, parteneră de viață sau profesionistă, bijuteriile noastre sunt acolo pentru a-ți aminti că meriți să strălucești în fiecare zi. Cred cu tărie că frumusetea stă în ochii privitorului, iar cel mai important privitor suntem chiar noi. Chiar și atunci când timpul este scurt, micile detalii, cum ar fi o pereche de cercei statement sau un colier delicat din argint cu perle naturale, pot transforma felul în care ne simțim. Chiar și în zilele în care sunt îmbrăcată casual, cu blugi și adidași, o pereche de cercei cu perle naturale sau un colier cu perle de cultură îmi transformă starea, oferindu-mi acel plus de strălucire care mă ajută să fac față provocărilor zilnice cu o stare de bine”, a concluzionat buzoianca.



