Politic

Foto / Petre Emanoil Neagu, mesaj tranșant după preluarea mandatului: „Consiliul Județean nu este o trezorerie care mai dă câte un leu – doi – trei la câte o primărie”

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Buzău. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Așa și-au început activitatea membrii Consiliului Județean Buzău constituit conform votului exprimat de buzoieni la alegerile din 27 septembrie. Unii la primul mandat, alții cu ve­chime deja în CJ, cu toții au avut emoții la depunerea jurământului.

Conform procedurii, șe­dința a fost prezidată de către decanul de vârstă din CJ, Gabriel Baciu, împreună cu cei mai tineri aleși județeni, Ionuț Dragomir, care a vrut un mandat scurt în vechiul CJ, și Ștefăniță Munteanu, aflat la primul mandat.

Rând pe rând, 27 de consilieri ale căror mandate au fost validate de instanță au trecut pe la pupitru unde au jurat cu mâna pe Biblie că vor face tot ce le stă în putere pentru binele cetățenilor județului Buzău. Primii care au depus jurământul au fost consilierii Alianței PSD-PRO România, Carmen Ichim, aflată la primul mandat de consilier județean, și Adrian Petre, cei care ar urma să preia funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean. De altfel, PSD- PRO România, va avea majoritate absolută – 18 mandate de consilier județean, plus președintele Petre Emanoil Neagu, ceea ce va permite impunerea cu ușu­rință a celor doi vice­președinți, în timp ce PNL are 6 mandate iar PMP, 3. Secretarul gene­ral al județului, Laurențiu Gavrilă, a anunțat că un consilier ales pe lista Alianței PSD-PRO România, Viorel Dobre, a informat luni că nu va face parte din Consiliul Județean, iar alți patru au renunțat la mandat înainte de a fi validați de instanță. În cazul locurilor libere, până la 32, vor fi reluate procedurile de validare , de data aceasta a supleanților.

Conform procedurii, pre­ședintele Consiliului Ju­dețean, Petre Emanoil Neagu, a fost ultimul ales care a depus jurământul. Ședința de constituire a noului Consiliu Județean s-a încheiat cu un scurt discurs al președintelui.

„Am trecut prin mai multe Consilii Județene. Uneori am fost și vicepreședinte al Consiliului Județean, alteori am fost și vicepreședinte interimar al Consiliului, am fost și vicepreședinte ales de către consilierii județeni. Dar cel mai aplecat Consiliu Județean a fost cel trecut, cei care au făcut parte din Consiliul Județean trecut, mă refer la doamnele și domnii consilieri, să știți că toți au făcut tot ce le-au stat în putere să facă lucruri bune pentru județ  și pentru cetățenii județului Buzău. Au înțeles un lucru și vreau să le mulțumesc. Au lăsat haina politică la ușa intrării în Consiliul Județean și au făcut tot ce le-a stat în putință, au promulgat proiecte indiferent de spectrul politic de unde veneau, pentru bunăstarea cetă­țenilor județului Buzău. Pentru asta o să le fiu tot timpul recu­noscător”,  a spus pre­ședintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Acesta a mulțumit și angajaților Consiliului Județean pentru activitatea desfășurată, însă Neagu și-a încheiat discursul cu un mesaj tranșant către primarii din județ: „Împreună cu dumneavoastră vreau să continuăm proiectele și vom avea și altele. Și mai vreau ceva – să punem instituția Consiliului Județean acolo unde îi este locul. Instituția Consiliului Județean este cea mai importantă unitate administrativ-teritorială a ju­dețului Buzău. Poate că preocupându-ne de activitățile noastre curente – infrastructură rutieră, medicală, culturală, nu am promovat atât de bine instituția Consiliului Județean. Instituția Consiliului Județean nu este o trezorerie și mai dă câte un leu, doi, trei la câte o primărie. Instituția Consiliului Județean este instituția re­prezentativă la nivelul județului Buzău și cum noi arătăm res­pect față de toate unitățile administrativ-teritoriale, așa cer și eu ca celelalte unități administrativ-teritoriale să ne arate același respect”.

LISTA CONSILIERILOR JUDEȚENI DECLARAȚI ALEȘI LA SCRUTINUL DIN 27 SEPTEMBRIE 2020

ALIANȚA PSD-PRO ROMÂNIA

  1. ICHIM CARMEN ADRIANA
  2. PETRE ADRIAN-ROBERT
  3. LUNGU ROMEO-DANIEL
  4. RACHE AURELIAN FELIX
  5. BACIU GABRIEL-PAUL
  6. GHIVECIU ADRIAN-IULIAN
  7. BÎRLĂ MARIAN
  8. PITIȘ CORNEL
  9. RÂNJA PAUL-EUGEN
  10. IACOB CRISTINA-IULIANA
  11. BOGDAN ION
  12. DIMITRIU COSTEL
  13. MOCANU VIOREL
  14. MUNTEANU ȘTEFĂNIȚĂ
  15. SCÎNTEI FAUSTIN-DORU
  16. DRAGOMIR IONUȚ-SEBASTIAN
  17. PETRE MIRELA
  18. BUȘCU ALEXANDRU

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

  1. IUGA IONUȚ-CIPRIAN
  2. POSEA MIRCEA-CIPRIAN
  3. ȘTEFU VIOREL
  4. BOLOȘ MARIETA
  5. ZOICAN ADRIAN
  6. ALEXANDRESCU GABRIEL-ADRIAN

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ

  1. ALEXANDRU IOAN-CRISTIAN
  2. HOLBAN CORINA-MONICA
  3. CORCODEL CLAUDIU

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker