Actualitate

FOTO / VIDEO Peste 500 kg de articole pirotehnice confiscate de la doi buzoieni în urma perchezițiilor de sâmbătă dimineață

Polițiștii buzoieni au ridicat, în vederea confiscării, peste 500 kg de articole pirotehnice în urma perchezițiilor efectuate sâmbătă dimineață în locații din zona Simileasca, cartierul Poștă și la puncte de lucru de pe Cuza Vodă.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și au efectuat două controale la puncte de lucru autorizate ale unei societăți comerciale, toate pe raza municipiului Buzău, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

Bănuiți sunt doi buzoieni cu vârste de 18 și 41 de ani, tată și fiu, care ar administra o societate comercială cu obiect de activitate comerțul de articole pirotehnice și despre care existau indicii că ar deţine în vederea comercializării articole pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor au fost identificate şi ridicate aproximativ 260.000 de bucăţi articole pirotehnice din categoria F1 și F2 sau neetichetate, cu o greutate de 560 kg, în valoare de aprovizionare de 32.000 lei. Articolele au fost identificate în afara spaţiilor de depozitare autorizate, respectiv în locuinţele sau autovehiculele persoanelor percheziţionate, fără documente de provenienţă sau din categorii ce nu pot fi comercializate către publicul larg.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37, lit. a din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Totodată, au fost aplicate şi două sancţiuni contravenţionale conform art. 38, alin. 1, lit. d din aceeași lege, în urma identificării de articole pirotehnice care urmau a fi comercializate, însă care nu prezentau instrucţiuni de folosinţă în limba română.

Polițiști specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul I.P.J. Buzău vor continua, în perioada următoare, efectuarea de acțiuni specifice, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

Principalul scop al acestor activități este creșterea siguranței .0.cetățenilor prin activități care să prevină producerea evenimentelor nedorite, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Poliţiştii atrag atenția asupra faptului că folosirea articolelor pirotehnice de natură artizanală, a celor din categorii de risc ridicat, sau neluarea unor măsuri de siguranță atunci când sunt utilizate articolele pirotehnice comercializate în această perioadă, poate duce la accidente nedorite.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai în condițiile legii și cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință – pot fi comercializate persoanelor fizice.

Categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut și care sunt destinate utilizării în exterior în spații restrânse – nu pot fi comercializate persoanelor fizice.

2 Comentarii

  1. Doar doi !!!!!!! Toată luna decembrie a fost Buzăul că în război . Așa da sărbători .

  2. Chiar asa, nu mai aveai loc de ei , de etnicosi si totii te imbiau „petarde avem, petarde avem”, cospirativ pe la urechi , exact ca ciripelul de pe Independentei acolo spre intrarea in piata, „tigari avem, tigari avem”. Este bine ca li se acorda spatii, ca ei muncesc, dar sunt f. multi ce pacalesc cumparatorii si au niste figuri nu chiar dragalase si un comportament tot la fel de indoielnic.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker