Actualitate

Peste 5.600 buzoieni, angajați în prima jumătate a anului

Județul Buzău a angajat în prima jumătate a anului 5.690 persoane și ocupă locul al treilea într-un clasament neoficial al județelor la capitolul șomeri angajați. În acest clasament, judeţul Timiş ocupă primul loc, cu 9.602 persoane încadrate în muncă, urmat de Bucureşti (6.482 persoane angajate) şi  apoi de Buzău.

În primul semestru al anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 231.397 persoane.

Potrivit unui comunicat remis joi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul persoanelor angajate prin intermediul ANOFM în primul semestru, 54.982 de persoane au peste 45 de ani, 24.503 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 19.518 au între 25 şi 35 de ani, iar 19.063 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 12.888 tineri NEET).

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele şase luni ale anului 2021, un număr de 56.266 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker