Actualitate

Peste 15 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a violat fiica minoră și a dat-o la produs

Un bărbat din satul Bălteni, comuna C.A. Rosetti, a fost condamnat la peste 15 ani de închisoare după ce și-a abuzat sexual fiica minoră și a obligat-o să întrețină relații sexuale contra cost cu mai mulți cunoscuți. Faptele au fost săvârșite în perioada 2017-februarie 2019, când copila abia împlinise 14 ani.

Potrivit anchetatorilor, fata locuia cu tatăl său după ce mama acesteia a plecat de acasă când copila avea 5 ani. De atunci, femeia își vedea fiica o dată pe an, când era adusă de tatăl său în localitatea unde locuiește mama, iar discuțiile pe care le purta cu minora aveau loc doar în prezența bărbatului. La scurt timp după ce fata a împlinit 14 ani, a fost violată de tatăl său.  Mama ar fi aflat de chinurile prin care trece fiica sa după ce, la o întâlnire pe care ar fi avut-o la Judecătoria Buzău, fata i-a povestit că tatăl său a întreținut relații sexuale cu ea, că o bate, că o închide frecvent în beciul casei, dar și că o obligă să se prostitueze. De altfel, fata apucase să povestească aceleași grozăvii și unui consătean care îl ajuta pe bărbat în gospodărie și care mai avea grijă de copilă în anumite perioade.

Faptele bărbatului au ajuns și la urechile oamenilor legii, după ce medicul de familie din sat a sesizat Direcția Generală pentru Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Buzău cu privire la situația de risc în care se afla minora, solicitând intervenția funcționarilor instituției mențio­nate în vederea scoaterii din mediul familial a copilei. În baza acestei sesizări, s-a dispus imediat instituirea plasamentului în regim de urgență a minorei. În cadrul convorbirii purtate de reprezentanții Serviciului pentru intervenție în domeniul asistenței sociale, evaluare și consiliere, Compartimentul „Telefonul Copilului”, cu minora, aceasta a relatat funcționarilor DGASPC  faptul că tatăl său  „a determinat-o să întrețină relații sexuale cu diverși indivizi din comunitate, solicitându-le bani”. Fata fusese internată anterior în cadrul Institutului Clinic Fundeni, iar conform biletului de ieșire din spital „a reieșit faptul că (…) a relatat cadrelor medicale că a întreținut raporturi sexuale cu mai mulți indivizi”.

Ulterior evaluării, în august 2019, copila a fost încadrată în gradul de handicap accentuat, fiind internată într-un centru al DGASPC. Reprezentanții instituției au sesizat și Poliția. În timpul audierii, fata a explicat cu lux de amănunte chinul la care a fost supusă aproape doi ani de tatăl său, cum acesta a obligat-o, pentru sume cuprinse între 20 și 50 de lei, să întrețină relații sexuale cu cinci bărbați care-i cunoșteau vârsta și, cu toate acestea, nu au refuzat serviciile sexuale oferite. În tot acest timp însă, tatăl său se asigura că fata nu va rămâne însărcinantă.

Întreaga activitate infracțională a individului a fost probată inclusiv pe baza înregistrărilor ambientale efectuate de specialiștii Brigăzii Operațiuni Speciale Ploiești, individul fiind supus inclusiv testării cu poligraful, pe care nu a trecut-o însă, deși a încercat un comportament simulat.

La finalul anchetei, bărbatul și trei cunoscuți au fost trimiși în judecată, iar după un  proces de jumătate de an, judecătorii au pronunțat o sentință definitivă de 15 ani, 3 luni și 20 de zile de închisoare pentru individ, pentru proxenetism în formă continuată, lipsire de libertate în mod ilegal în formă continuată, violență în familie în formă continuată și pentru viol, în timp ce ceilalți trei inculpați au primit condamnări cu suspendare. În plus, inculpatul a fost obligat să plătească persoanei vătămate suma de 100.000 lei despăgubiri pentru daune morale, procurorul de caz solicitând daune morale de 500.000 lei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker