Gabriel Andreescu – activist pentru drepturile omului și specialist în domeniul științelor politice, disident anticomunist care s-a opus deschis lui Ceaușescu și regimului său autoritar – s-a născut la 8 aprilie 1952 la Buzău. În prezent este profesor la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA) din București și este membru activ al mai multor organizații de apărare a drepturilor omului. A avut o lungă activitate în presă, a scris și apredat în domenii precum multiculturalismul, minoritățile naționale, libertatea religioasă și secularism, etica și politica memoriei etc. Este directorul publicației trimestriale „Noua Revistă de Drepturile Omului”, continuatoarea „Revistei Române de Drepturile Omului”.
Andreescu a urmat liceul „B.P. Hasdeu” în orașul natal, apoi a absolvit facultatea de Fizică a Universității din București. Între 1976 și 1980 a fost profesor de Fizică la liceu, iar ulterior a devenit cercetător la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (1980–1989). În această perioadă a publicat studii în revistele academice din domeniul de specialitate, dar și în chestiuni de lingvistică, logică și poetică matematică.
După revoluția anticomunistă din decembrie 1989, Andreescu a abandonat cariera de fiziician pentru a-și continua eforturile în apărarea drepturilor omului, democrației și statului de drept. Activitatea sa de activist al drepturilor omului, analist politic, ziarist și scriitor s-a asociat din ce în ce mai mult cu cercetarea și predarea academică. Lucrarea sa de doctorat, distinsă cu „summa cum laude“, a avut ca subiect sistemul european de protecție a minorităților naționale.
Disidența din timpul regimului comunist
Între 1983 și 1987, Gabriel Andreescu a transmis clandestin în străinătate, între altele postului de radio „Europa Liberă”, informații privitoare la violarea drepturilor omului în România. A scris și trimis de asemenea texte anti-comuniste și studii, dintre care unele au fost ulterior publicate în Occident. Primele anchete de Securitate au început în anul 1979. A fost arestat pentru activitatea sa anticomunistă în decembrie 1987 și acuzat de trădare (dar cercetat în libertate, începând cu luna ianuarie 1988, în urma protestelor internaționale determinate de arestarea sa). A continuat totuși să scrie și să transmită în Lumea liberă scrisori de protest până la căderea regimului. Unele dintre acestea – Lettre à la Conférence de Cracovie (1988) și Le devoir d’ingérence (1989) – au fost publicate în presa occidentală (L’Autre Europe and Libération). În timpul întrunirii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE – CSCE) de la Paris, din luna iunie 1989, a declarat greva foamei ca protest față de continua încălcare a drepturilor omului în România. A fost mutat din București și trimis în domicilui forțat la Buzău, apoi din nou arestat, dar eliberat odată cu victoria revoluției din decembrie 1989.
Activitatea după decembrie 1989
După victoria revoluției anticomuniste, Andreescu a devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, prima structură cu funcții legislative și executive de după revoluția din 1989, din care a demisionat ca protest împotriva folosirii forței contra protestelor de stradă. A inițiat și a condus apoi o lungă perioadă Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), unde ulterior a lucrat ca expert pe domeniul protecției minorităților naționale și a libertății de conștiință și religie. A fost co-fondator și o perioadă președinte al Grupului de Dialog Social (GDS), de asemenea inițiator și vice-președinte al Alianței Civice (AC).
Gabriel Andreescu a fondat și condus și alte organizații menite să promoveze expertiză și proiecte în favoarea drepturilor omului și a democrației, între acestea Ombudspersons for National Minorities, Centrul de Studii Internaționale, Centrul pentru Conștiința Critică (afiliat la Center for Inquiry) și Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință. A fost membru al board-ului unor organizații precum Hungarian Europe Society, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Parteneriat pentru Egalitate, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, membru al unor echipe de experți (Fundația pentru o Societate Deschisă), membru al unor consilii științifice (Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc).
A participat la programe internaționale și la activități de cercetare. A colaborat ca ziarist și analist politic la mai multe ziare și reviste românești („Ziua”, „Timpul”, „Observator Cultural”, „Revista 22”, OPINIA, „Altera”, „Cotidianul” etc.); între 1994 și 2004 a fost editorialist la Radio „Europa Liberă”. În ultimii ani, a publicat scrieri privind interpretarea documentelor din arhivele Securității.
