S-a născut la Caracal, jud. Olt. A urmat studiile liceale la Craiova şi Buzău, iar pe cele superioare la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti. Şi-a continuat pregătirea în Elveţia (1920-1921) şi în Franţa (1921-1922), studiind amenajarea căderilor de apă, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
Revenit în ţară în 1922, a fost angajat la Societatea „Electrica”. Şi-a început cariera didactică în 1926, ca asistent la cursul de mecanică raţională şi rezistenţa materialelor. În 1938, a susţinut teza de doctorat.
„La resolution des systemes hyperstatiques par deux methodes recentes”, în 1939 a devenit conferenţiar, iar din 1946 profesor de geometrie analitică şi rezistenţa materialelor la Secţia de Mine din cadrul Facultăţii de Construcţii Bucureşti. Între 1939 şi 1941, a predat mecanica şi rezistenţa materialelor la Facultatea de Chimie Industrială şi la Facultatea de Silvicultură. A predat un curs despre regimul şi amenajarea apelor la Institutul de Construcţii din Bucureşti (1942-1949) şi a fost şef al Catedrei de Hidraulică şi Construcţii Hidraulice (1950-1964).
A publicat peste 100 de lucrări, printre care „Calculul fundaţiilor pentru suporţii liniilor aeriene” (1929), „Influenţa lungimii reazemelor asupra repartiţiei momentelor încovoietoare şi a forţelor tăietoare la grinzi continue” (1935), „Calculul pierderilor de sarcină în conducte rugoase în domeniul pătratic al vitezelor” (1954), „Hidraulica” (1964) etc. Membru corespondent (2 iul. 1955), apoi membru titular, al Academiei Române.
A murit la Bucureşti pe 14 iunie 1979.
