Actualitate

Personalitatea săptămânii – Coca Andronescu

Coca Andronescu, îndrăgită actriţă de film şi de teatru, s-a născut la 3 iulie 1932, la Pătârlagele şi a trecut la cele veşnice la 5 august 1998, în Bucureşti.

A urmat studii de actorie la Institutul de Teatru din Cluj, promoţia 1953, după care a fost repartizată la Teatrul Naţional de Stat din Baia Mare. Şi-a început cariera jucând un rol episodic în „Steaua fără nume”, iar după numai un an, a apărut în „Ovidiu”. Din 1957 a fost angajată la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Capitală. Alte piese de teatru în care a fost distribuită: „Minunata pantofăreasă”, „Hangiţa”, „Bădăranii”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Fiicele”, „Gaiţele”, „Căruţa cu paiaţe”.

În anii ’70 a jucat într-un miniserial cu mare succes la public, „Iubirea e un lucru foarte mare”, difuzat de Televiziunea Română, interpretând, în duet cu actorul Octavian Cotescu, celebrele personaje Tanţa şi Costel. Lehliu, Medgidia, Crevedia, Babadag… pe ruta asta umblă zilnic un serios achizitor de vite pe nume Costel. Într-o zi, într-o gară, întâlnește o fată serioasă, casieriță la alimentară… După 5 minute, la un mic și la o bere, cei doi constată cât de asemănătoare le sunt principiile de viață și decid să se căsătorească. După fenomenalul rol din serialul TV „Tanța și Costel”, Coca Andronescu nu a mai apărut timp de cinci ani la televiziune, pentru că, indiferent ce personaj interpreta, lumea izbucnea în râs. De altfel, personajele create de Ion Băieșu au declanșat, la vremea lor, un adevărat fenomen social. („O”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare