Actualitate

VIDEO | Amplă rețea de trafic de droguri, destructurată astăzi

UPDATE:  În urma a 42 de percheziții efectuate astăzi de polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Buzău, au fost ridicate produse susceptibile a avea efecte psihoactive, instrumente utilizate la porţionarea și cântărirea drogurilor, bani şi arme.

La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău au efectuat 42 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Buzău şi a municipiului Bucureşti, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, deţinere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, fără autorizaţie.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie – noiembrie 2019, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 51 de ani, din Buzău, s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc şi droguri de mare risc (cannabis şi amfetamină), dar şi cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, de pe raza municicpiilor Bucureşti şi Galaţi, iar ulterior le-ar fi revândut în judeţul de domiciliu.

În urma activităţilor desfăşurate în cauză, vor fi puse în executare 27 de mandate de aducere.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În activități sunt angrenați poliţişti de la brigăzile şi serviciile de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti, Bacău, Bucureşti, Galaţi, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Vrancea, precum și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Buzău.

De asemenea, la activități participă jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Ample percheziții coordonate de procurorii DIICOT au avut loc, astăzi dimineață, în Buzău dar și în alte județe ale țării. În urma operațiunii, vor fi puse în aplicare 27 de mandate de aducere la sediul Biroului DIICOT Buzău pentru audieri într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc. Cei mai mulți suspecți sunt din Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker