Actualitate

Percheziții în Buzău și Marea Britanie pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane şi proxenetism

Peste 20 de percheziții au fost efectuate miercuri în România și Marea Britanie pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane şi proxenetism. Au fost identificaţi 14 suspecţi şi patru victime.

În România, 11 percheziții au avut loc în județele Buzău și Dâmbovița. „La data de 29.03.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti, Buzău şi Dâmboviţa au efectuat un număr de 11 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Buzău, într-o cauză vizând comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis, miercuri, DIICOT.

Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate șapte percheziţii domiciliare şi audieri de persoane privind activitatea aceluiaşi grup infracţional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST, potrivit aceleiași surse.

14 persoane au fost identificate în urma activităților efectuate, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale şi un număr de patru persoane vătămate.

„În cauză s-a reţinut că, în perioada 2019 – martie 2022, membrii grupului infracţional organizat au recrutat, utilizând metoda “loverboy”, mai multe persoane vătămate cu posibilităţi materiale precare sau din familii destrămate şi, ulterior, le-au transportat în afara ţării cu scopul de a le exploata sexual pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Odată ajunse în ţările de destinaţi persoanele vătămate au fost determinate să practice prostituţia şi, în măsura în care acestea refuzau să continue activitatea, acestea erau lovite şi ameninţate, creându-li-se, astfel, o stare de temere pentru a le menţine în starea de exploatare”, transmite DIICOT.

Procurorii au precizat că sumele de bani obţinute din exploatarea persoanelor vătămate erau ulterior însuşite de membrii grupului infracţional organizat şi investite în imobile, autoturisme şi diverse alte bunuri şi activităţi.

Cercetările cu privire la activitatea grupului infracţional organizat au fost demarate în cursul anului 2021 şi au beneficiat de sprijinul EUROJUST prin constituirea unei echipe comune de anchetă şi organizarea unui centru de coordonare pentru ziua comună de acţiune.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker