CulturăEducație

Pentru a treia oară, „Antante” promovează arta și educația non-formală la Buzău

Festivalul „Antante” aduce pentru a treia oară la Buzău arta și bucuria în inima orașului. Festivalul este un eveniment cultural de amploare și se va desfășura, în acest an, pe 27 și 28 mai, pe bulevardul Nicolae Bălcescu.

Preț de două zile centrul orașului se transformă într-un loc vibrant al bucuriei și al expresiei artistice. De aceea, Primăria Municipiului Buzău invită copiii, adolescenții și părinții la această a III-a ediție a festivalului dedicat publicului tânăr.

Ediția din acest an a Festivalului „Antante” Buzău aduce în prim-plan concepte noi. Unul dintre acestea este conceptul de „Intervenție prin cultură”, care are drept scop promovarea valorilor culturale și artistice într-un mod accesibil și interactiv.

„Prin intermediul acestui eveniment, dorim să aducem arta mai aproape de oameni și mai ales de copii și adolescenți și să le oferim posibilitateade a interacționa într-un cadru prietenos în mijlocul comunității”, spun organizatorii.

Programul festivalului vine și în acest an cu o selecție importantă de spectacole de teatru, circ contemporan, spectacole stradale, concerte și multe surprize.

Printre artiștii invitați anul acesta se numără: Iuliana Beregoi, o tânără artistă cunoscută în rândul adolescenților cu o uriașă comunitate de peste un milion de urmăritori pe rețelele de socializare.Iuliana a reușit să cucerească inimile tinerilor și să se impună ca unul dintre cei mai apreciați artiști ai generației sale.

Un alt invitat este Mauro Wolynski, un artist stradal cu o carieră impresionantă, având participări în festivaluri de gen în peste 38 de țări din întreaga lume. „Este pentru prima oară când se află în România și suntem onorați să îi avem alături de noi în cadrul Festivalului ANTANTE”, mai spun organizatorii.

MagiTot  va fi, de asemenea, la Buzău. El este unul dintre cei mai cunoscuți magicieni din România pentru prestațiile sale captivante. MagiTot va fascina publicul de toate vârstele și îi va transporta într-o lume magică și plină de surprize.

Vor fi prezente în festival și „Barbraossa Samba Group”, una dintre cele mai cunoscute formații de toboșari din România, cu o prezență impresionantă în festivalurile din întreaga lume. Ritmurile lor energice și dansul lor captivant vor crea o atmosferă de sărbătoare și vor încânta publicul prin energia și pasiunea pe care o transmit.

Pentru mai multe informații despre programul festivalului, buzoienii pot accesa  pagina de Facebook Antante Buzău sau  Instagram antante.buzău

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman .

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker