Pentru ei, retrogradarea nu e o noutate. Șapte jucători ai Gloriei au mai „picat” din Superligă

Gloria e ca și retrogradată după înfrângerea din weekend, meci în urma căruia Ilie Stan și-a atacat o parte din jucători, semn că nici tehnicianul buzoian nu mai crede în salvare.
Pentru clubul buzoian stagiunea curentă este una de uitat, în ciuda experienței la nivelul Superligii, acolo unde se concentrează lumina reflectoarelor. Privind retrospectiv, inclusiv unii dintre conducătorii grupării admit că achizițiile de jucători nu au fost dintre cele mai inspirate, în ambele mandate ale predecesorilor lui Ilie Stan. Încă din vară, Gloria a avut dificultăți în a atrage jucători, chiar dacă salariile oferite au fost, în unele cazuri, peste cele ale concurenței. Astfel, s-a apelat inclusiv la jucători obișnuiți cu retrogradările, o rețetă deloc fericită, așa cum s-a dovedit în cele din urmă.
Lista poate fi deschisă cu Dragoș Albu, considerat, la un moment dat, un jucător cu un potențial imens. Ajuns la 24 de ani, mijlocașul Gloriei este pe punctul de a bifa o a doua retrogradare consecutivă, după cea din sezonul trecut cu U. Craiova 1948.
Stoperul Grigore Turda (27 de ani) are deja două picaje consecutive, cu FC Argeș (2023) și Voluntari (2024), și este pe punctul de a bifa și cea de-a treia retrogradare la rând.
Cei doi nu sunt singurii sportivi din lot care s-au mai confruntat, de-a lungul anilor, cu retrogradări. Alin Dobrosavlevici a retrogradat cu FC Argeș în 2023, însă a ajutat și la promovarea Gloriei, de anul trecut. Tot în 2023 retrogradau Denis Dumitrașcu și Alex Jipa, ambii cu Chindia, dar și buzoianul Cristi Dumitru cu Mioveni. În fine, cu Mioveni a „picat” în același an Alexandru Greab. În afară de Jipa, toți cei amintiți mai sus au evoluat pentru gruparea locală și în campania care a adus promovarea în Superligă.
Superliga României include numeroși jucători care au fost parte din echipe ce au retrogradat în ultimele patru campionate. Conform statisticilor, Matricardi se află pe primul loc, cu trei retrogradări. Din acest punct de vedere, Turda îl va egala pe argentinianul legitimat la FC Botoșani, cu care a fost coleg, de altfel, la FC Voluntari.
Ca un amănunt, nu mai puțin de șase fotbaliști de la trupa ilfoveană retrogradată anul trecut și-au găsit loc în actuala ediție a Superligii. Este vorba de Jesus Fernandes (Poli Iași), Grigore Turda (Buzău), Patricio Matricardi (FC Botoșani), Radu Boboc, Vadim Rață (U. Cluj), Ricardinho (Petrolul), dovadă că rețeta aplicată de Gloria nu este străină altor cluburi. La fel, șase jucători de la FC.U.1948 au găsit angajamente la grupări din Superligă, unul dintre ei William Baeten, ajungând chiar la campioana en-titre, FCSB.
Din păcate, la Buzău, lipsa de valoare a unora dintre jucători a fost doar unul dintre ingredientele care au adus clubul local în situația de acum. Poate mai rău pentru Gloria a fost acceptarea tuturor mofturilor antrenorilor, inclusiv aducerea unor fotbaliști care nu mai jucaseră de luni bune. Buzăul poate fi un studiu de caz în acest punct de vedere, demonstrând că un fotbalist care a avut o oarecare cotă odinioară nu te poate ajuta în prezent, după ce n-a mai jucat jumătate de an sau mai mult.



