Penitenciarul Rm. Sărat, în patrimoniul UNESCO?

Mai multe foste închisori comuniste ar putea fi incluse în patrimoniul UNESCO. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că a avut mai multe discuții pentru începerea demersurilor în acest sens. Astfel, cei care și-au pierdut viața în închisorile regimului totalitar nu vor fi uitați, mai spune ministrul.

Turcan spune că România își propune să includă dosarul „Foste închisori comuniste din România” în Lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO. Dosarul cuprinde cinci foste penitenciare, monumente istorice, reprezentative pentru fenomenul represiunii comuniste din România și care răspund cerinţelor UNESCO privind autenticitatea şi integritatea. Ministrul Culturii spune că a avut discuții privind inițierea demersurilor oficiale pentru ca fostele închisori comuniste Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraș să fie incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Fostele închisori comuniste Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, sunt locuri simbol, păstrătoare ale memoriei victimelor regimului totalitar.

„Am avut o discuție aplicată privind inițierea demersurilor oficiale pentru înscrierea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO. Astfel, ne asigurăm că fostele închisori comuniste nu vor fi uitate, că vor fi păstrate și puse în valoare, că se vor menține în timp ca spații ale memoriei, învățării și reflecției. Ministerul Culturii, prin efortul Institutului Național al Patrimoniului și al partenerilor implicați, a pregătit foaia de parcurs, cu obiectivele științifice și administrative concrete pentru completarea în conformitate cu cerințele UNESCO a dosarului de înscriere in Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO”, a scris Turcan pe Facebook.

• Închisoarea de la Sighet a fost construită în anul 1897, de autorităţile austro-ungare. Între mai 1950 și iulie 1955, penitenciarul a devenit unul de maximă securitate. Aici au fost aduși peste o sută de demnitari din întreaga țară, potrivit site-ului oficial al Memorialului Sighet. Deținuții erau ținuți în condiții inumane, iar printre cei care și-au pierdut viața aici se numără fostul prim-ministru al României Iuliu Maniu și politicianul și istoricul Gheorghe Brătian
• În penitenciarul Pitești a avut loc „experimentul Pitești”, prin care s-a încercat reeducarea deținuților politici, majoritatea studenți, prin tortură. În penitenciarul Pitești a fost încarcerat pentru o perioadă și politicianul Corneliu Coposu.
• După instaurarea comunismului, în închisoarea de la Râmnicu Sărat, sau „Închisoarea Tăcerii”, au ajuns reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici. În acest penitenciar a murit unul dintre liderii țărăniștilor, Ion Mihalache, care a fost torturat inclusiv de către directorul închisorii, Alexandru Vişinescu, scrie site-ul oficial  al memorialului.
• Cetatea Făgăraş care a fost, pe rând, reşedinţa familiei lui Mihai Viteazul și garnizoană militară habsburgică, a fost transformată într-o închisoare comunistă. Au fost închişi aici avocaţi, doctori, studenţi sau simpli ţărani care nu au fost de acord cu colectivizarea.
• La penitenciarul Jilava a fost executat mareșalul Ion Antonescu.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat, una dintre cele mai temute din țară

La Râmnicu Sărat a funcționat una dintre cele mai de temut închisori ale României interbelice și comuniste. Penitenciarul a fost construit în 1899, funcționând sub denumirea de „Arest Preventiv”. În timpul răscoalei țărănești din 1907, când orașul Râmnicu Sărat a asistat la ciocniri violente între armată și populația răzvrătită, numeroși țărani au fost împușcați, iar peste 1.200 au ajuns la Arestul Preventiv.

În timpul domniei lui Carol al II-lea, închisoarea a devenit notorie după ce a găzduit capii legionarilor, printre care și pe faimosul lider Corneliu Zelea Codreanu. Sub pretextul mutării la închisoarea Jilava, aceștia au fost uciși din ordinul regelui, motivându-se că au încercat să evadeze. Alți membri ai comandourilor legionare au fost executați în interiorul închisorii și îngropați în cimitirul orașului.

După 1945, aici au fost închiși și membri ai Guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei sau fruntași ai Partidului Național Țărănesc. În perioada comunistă, închisorile țării s-au umplut de deținuți politici, comuniștii suprimând orice tentativă de opoziție față de noul regim. Prin diverse înscenări sau morți „misterioase”, numeroase personalități s-au văzut scoase din viața publică și din atenția românilor, influența acestora fiind considerată o amenințare la adresa noii ideologii. Printre aceștia s-au numărat politicienii Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, dar și lideri comuniști căzuți în dizgrație, precum Vasile Luca și mulți alții, care nu au mai văzut lumina zilei, murind în urma torturilor suferite în temuta închisoare sau fiind marcați pe viață de ororile la care au asistat.

Între 1955 și 1963, comandantul închisorii a fost cunoscutul torționar buzoian Alexandru Vișinescu, ale cărui fapte de cruzime au rămas imprimate în memoria victimelor pentru tot restul vieții. În cartea sa, „Temnița, destinul generației noastre”, Ion Diaconescu, fost președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, mărtu­risea că torționarului Vișinescu îi plăcea să intre peste deținuți în celule și să îi arunce de pe paturi. Loviturile sale preferate erau cele cu biciul, iar pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de către acesta. „Între regimul pușcăriilor pe care l-am trăit noi și regimul pușcăriilor de astăzi, este o diferență ca de la cer la pământ. Regimul comunist a adus atâtea lipsuri, atâtea suferințe poporului român… Pentru mine, suferințele și regimul pușcăriilor s-ar putea rezuma în câteva puncte: primul – foamete cumplită, ani de zile de foamete cumplită; al doilea – frig, ierni întregi făcute fără niciun fel de foc; al treilea – bătăi și teroare fi­zică; al patrulea – izolarea fantastică, să trăiești ca-ntr-un mormânt…”, spunea Ion Diaconescu.

Penitenciarul a fost închis în 1963, dar Alexandru Vișinescu avea să fie judecat abia 50 de ani mai târziu pentru crimele sale. Acesta a fost găsit vinovat pentru torturarea fizică și psihică a 138 de deținuți politici, care în perioada 1956-1963 au fost încarcerați în penitenciarul de la Râmnicu Sărat. În ultimul său cuvânt, Vișinescu a cerut să fie achitat, sus­ținând că deținuții politici au murit din cauza vârstei, în timp ce avocata sa a susținut că deținuții au murit din pricina frigului și a singurătății. În 2015, instanța a dispus degradarea militară a torționarului, care a primit o condamnare de 20 de ani de închisoare și a fost obligat la plata unor despăgubiri de 300.000 de euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Admi­nistrația Națională a Penitenciarelor.

În 2018, Alexandru Vișinescu a decedat la Spitalul Penitenciar Rahova, la vârsta de 93 de ani. Deși nu se poate spune că s-a făcut dreptate, dat fiind că torționarul și-a petrecut aproape toată viața în libertate, cel puțin s-a închis un capitol tenebros din istoria țării.