Monden

„Pe aripile vântului”, la „Casa Boierului din Deal”

Proprietarii „Casei Boierului din Deal” anunță, pentru vineri, 30 iunie, un nou eveniment deosebit, pentru care se pregătesc intens cu meniuri de degustare și un pairing de cocktailuri cu multe surprize.

Într-o formulă cu totul specială, organizatorii leagă romantismul romanului și al filmului „Pe aripile vântului” de ingredientele ce au inspirat meniul pe 30 iunie, într-o notă specială, invitându-i pe buzoieni să petreacă o seară romantică în locația lor de poveste din Clondiru de Sus, comuna Pietroasele. „Pentru că pe 30 iunie 1936 istoria s-a schimbat iremediabil, ireversibil, și nimic nu a mai fost la fel. Scrisul a creat o legendă, iar interpretarea a creat un ideal la care, poate, nu s-a mai ajuns până acum. Ne emancipăm, ne ridicăm de jos de fiecare dată și construim dincolo de propria condiție. Însă creșterea aduce cu sine și multe atașamente la care ego-ul renunță cu greu sau deloc și atunci intervine, inevitabil, pierderea. Egoismul și-a făcut loc în rol feminin și ne povestește despre cum EA nu vrea să-și recunoască sentimentele pentru bărbatul pe care-l iubește. De aceea, într-un pahar mare se toarnă lichiorul de cafea, iar după aceea, cu atenție lichiorul de portocale. Din trecut în prezent, de la cocktail la degustare, de la istorie la artă culinară. Te invităm la «Pe aripile vântului», un eveniment unic, original și irepetabil”, spun organizatorii.

Casa Boierului din Deal, situată în Clondiru de Sus, este construită în stil brâncovenesc, cu un cerdac superb, detalii multe și culori vii, însoțite de un restaurant gourmet. Preparatele sunt pregătite chiar de gazda locului. Mai degrabă un veritabil conac, din punct de vedere arhitectural, Casa Boierului din Deal este o frumoasă poveste de familie. Este construită într-una din zonele viticole ale Buzăului, respectând „frumusețea tradiției, experimentată însă într-un mod modern și proaspăt”, după cum spun proprietarii.

Articole similare