Actualitate

Patru copii răniți într-un accident provocat de o șoferiță prea grăbită

Patru copii care se aflau într-un taximetru pe strada Tudor Vladimirescu, din Buzău, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier produs luni seară. Mașina în care se aflau copiii, cel mai mic având numai un an, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie.

Din primele date, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Războieni, o buzoiancă de 53 de ani nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Oprire” la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, intrând în coliziune cu autoturismul condus dinspre Gară de către un bărbat de 67 de ani, de asemenea din Buzău. Bărbatul efectua transport persoane în regim taxi, iar în urma impactului 4 pasageri au necesitat îngrijiri medicale. Toți sunt copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 13 ani.

S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker