Educație

Părinții și bunicii elevilor râmniceni, instruiți cum se folosesc computerele la școala online

În contextul pandemiei Covid-19, Asociația ASCED din Râmnicu Să­rat implementează proiectul „Suport TIC pentru părinți/bunici de școlari mici” finanțat de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul financiar al ENEL România.

Potrivit reprezen­tan­ților asociației, este vorba despre o inițiativă care se adresează părinților care nu știu să folosească computerul și care, astfel, nu le pot fi de ajutor propriilor copii în timpul desfășurării școlii online.

„În perioada stării de urgență, datorată pandemiei de COVID-19, care a luat pe nepregătite autoritățile, dar și pe profesori, pe elevi și părinți, am identificat în comunitate nevoia de a-i iniția în utilizarea calculatorului pe părinții ele­vilor mici.

S-a vorbit mult în presă despre necesitatea de a se dota familiile defavorizate economic cu calculatoare și conexiune la internet, dar s-a pierdut din vedere faptul că elevii aparținând școla­rității mici au nevoie de părinții lor, care să-i ajute să acceseze o platformă educațio­nală, să rezolve un test online, să încarce temele pe platforme, să se conecteze la aplicații de activitate sincronă (Zoom, Google Meet, Webex etc), să utilizeze table interactive online etc. Deși o parte dintre familii au primit device-uri, altele vor primi, din diverse surse, acestea devin inutile, dacă adulții din familiile respective nu știu să le utilizeze”, se arată într-un comu­nicat al Asociației ASCED.

Instruiri și despre controlul parental pe device-urile copiilor

Astfel, părinții sau bu­nicii care ar trebui să le fie de ajutor elevilor mici în utilizarea computerelor au fost instruiți și li s-au oferit ateliere de educație pa­rentală. Totodată, adulții au fost instruiți în legătură cu controlul parental pe device-uri ale copiilor lor.

„Dacă adăugăm faptul că mulți copii sunt abandonați de părinții rămași prin țările în care și-au căutat de lucru, fiind acum crescuți de bunici, situația devine și mai complicată. De aceea, asociația noastră a decis că este imperios necesar să identificăm familii ai căror membri nu posedă competențe de bază în lucrul cu calculatorul și să-i instruim prin activitate directă, la început, apoi, când vor mai deprinde unele instrumente, prin formare online. De asemenea, am oferit părinților și ateliere de educație parentală. În cursul implementării proiectului, ne-am extins grupul țintă, adre­sându-ne și părinților de ­elevi mai mari. Aceștia sunt instruiți în legătură cu controlul parental pe device-uri ale copiilor lor și accesarea resurselor educaționale ale unor platforme gratuite”, se mai arată în comunicatul transmis de Asociația ASCED.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker