Părintele sculpturii moderne, evocat alături de Ion Andreescu la „Zilele persoanlităților buzoiene de ieri și de azi”

În Sala Nicu I. Constantinescu a Primăriei Municipiului Buzău, prof. dr. Valeriu Șușnea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Buzău, a amintit,  pe parcursul conferinței dedicate lui Ion Andreescu – în cadrul Zilelor personalităților de ieri și de azi orgabizate de Primăria Buzău -, și despre „Rugăciune”, cu care Constantin Brâncuși, „părintele sculpturii moderne”, a înzestrat Buzăul. În acest context, Valeriu Șușnea i-a îndemnat pe elevii de la „Arte”, să meargă să vadă „Rugăciune” la Cimitirul Dumbrava, pentru că nu sunt multe comunități din țară și chiar din lume care să beneficieze de opere de artă care să fi aparținut unuia dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cele mai multe opere ale sculptorului se află la Paris. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși.

În atelierul său din în inima Parisului, Brâncuși a creat opere ce vor rămâne în istoria umanității, opere ce se remarcă atât prin eleganța formei cât şi prin utilizarea inedită a materialelor din care sunt făcute.

În 1951, cu șase ani înainte să moară, Brâncuși a dorit să doneze statului român 230 de sculpturi, însă a fost refuzat pe motiv că operele sale nu au nicio valoare.

După acest refuz, Brâncuși și-a donat operele Franței. Pentru că statul francez nu putea accepta donații de la cetățeni străini, Constantin Brâncuși a devenit cetățean francez, pentru a putea finaliza donația.

Abia la jumătatea anilor ’60, Brâncuși a fost „redescoperit” și în România ca un geniu artistic și în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi reamenajat.

Evocarea lui Constantin Brâncuși, într-un eveniment cultural și istoric dedicat artelor avea să se fie și un omagiu adus  marii personalități care a modificat gândirea plastică și a contribuit la transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă,se năștea pe 19 februarie 1876, în Hobița Gorjului. Ca și Ion Andreescu și Constantin Brâncuși are o poveste de viață impresionantă. A avut o copilărie grea, marcată de multe neajunsuri și ani lungi de ucenicie în diferite ateliere sau prăvălii unde muncea pentru a-și câștiga existența.  A absolvit Școala de Arte și Meserii în Craiova din anul 1898, după care a plecat la București unde a absolvit Școala de Belle Arte, în anul 1902.

În anul 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, din Paris unde lucrează până în 1906, când, atingând limita de vârstă și părăsește școala, refuzând să lucreze ca practician în atelierul marelui sculptor Auguste Rodin.

Expune pentru prima dată la Paris în anul 1906, iar un an mai târziu realizează prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, când va culmina cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În anul 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, iar în 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură” unde primește premiul „II ex aequo“.

În anul 1914 va deschide prima expoziție din Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York.

Constantin Brâncuși este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Reamintim că povestea operei de artă „Rugăciune” începe în aprilie 1907, când pictorul Ștefan Popescu îl recomandă pe Constantin Brâncuși doamnei Eliza Stănescu, din Buzău, pentru execuția unui monument funerar,în amintirea soțului dispărut, avocatul Petre Stănescu.

Tânărul sculptor se angaja prin contract – primul lui contract – să execute o lucrare complexă:  soclul de piatră ce va atinge, ca înălțime, 2 m până la 2 m 50, figura alegorică reprezentând o femeie care plânge lângă soclu, un bust cu brațe, asemănător fotografiilor pe car dna Stănescu le  va pune la dispoziția sa. Termenul pentru execuția lucrării trebuia să fie, cel mai târziu, la finele lunii februarie 1908.

„Rugăciune” va necesita doi ani de muncă din partea lui Constantin Brâncuși până la finalizare.