Actualitate

Pădurar din Lopătari cercetat pentru tăieri ilegale şi furt din pădurea pe care ar fi trebuit să o păzească

În ciuda numeroaselor dosare penale deschise pe această linie şi a cazurilor de tăieri ilegale prezentate în mass-media, defrişarea pădurilor judeţului continuă chiar cu sprijinul celor care trebuie să le păzească.

De la începutul lunii fe­bruarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine ­Pu­blică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au desfăşurat, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere, mai multe activităţi de control pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase.

Zilele trecute au fost făcute ample verificări la Lopătari, după ce, în data de 3 februarie, un bărbat de 47 de ani din localitate a sesizat că i-ar fi fost tăiaţi şi sustraşi mai mulţi arbori de pe o zonă împădurită din extravilanul comunei de domiciliu. Astfel, la controalele efectuate în comuna Lopătari, poliţiştii au identificat într-o rampă de încărcare arbori din mai multe specii, tăiaţi.

Din cercetări a reieşit că ar fi vorba de peste 86 mc material lemnos din speciile fag, brad, molid. Arborii ar fi fost tăiaţi în perioada 20 ianuarie-1 februarie 2020, parte dintre aceştia fiind exploataţi de un agent economic de profil care avea autorizaţie de exploatare în zona respectivă. Deşi arborii exploataţi de agentul economic prezentau amprenta specială a dispozitivului de marcat, poliţiştii au constatat că procedura de exploatare a materialului lemnos nu a fost respectată întocmai până la sfârşitul activităţii. În consecinţă, oamenii legii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Totodată, din veri­fică­rile poliţiştilor a reieşit că diferenţa de material lemnos ar proveni din tăieri ilegale de pe proprietatea a doi localnici, pădurile acestora fiind date în paza Ocolului Silvic Nehoiu. Bănuit de săvârşirea faptelor este un alt bărbat de 47 de ani, de asemenea din comuna Lopătari. Este vorba despre pădurarul care, de fapt, trebuia să vegheze la integritatea pădurii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori în conformitate cu Legea 46/2008 – Codul Silvic.

Prejudiciul a fost estimat de reprezentanţii silvici la 80.000 de lei, materialul lemnos  ce face obiectul cercetărilor fiind predat acestora.

De asemenea, în ziua de 8 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei au sancţionat contravenţional un bărbat de 32 de ani din comuna Brăeşti, care transporta material lemnos din specia fag în baza unui aviz de însoţire a cărui valabilitate expirase. În cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Cilibia, a fost depistat în comuna Gălbinaşi de poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Costeşti, în timp ce transporta material lemnos cu atelajul hipo pe DN2B. În urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat şi în acest caz că materialul lemnos din specia salcâm era transportat în baza unui aviz a cărui va­labilitate expirase. Tânărului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, iar materialul lemnos a fost predat reprezen­tanţilor silvici.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker