Sport

Ovidiu Ionescu scrie, încă o dată, istorie

Bronz la Jocurile Europene la dublu mixt, împreună cu Bernadette Szocs

Performanță istorică pentru tenisul de masă românesc. Prima medalie, bronz la dublu mixt, a fost adusă tenisului de masă românesc de buzoianul Ovidiu Ionescu și de Bernadette Szocs, la Jocurile Europene Cracovia Malopolsla 2023. Încurajați de întreaga delegație tricoloră, cei doi, antrenați de Andrei Filimon, păreau că vor avea un meci ușor pentru medalie, împotriva echipei spaniole Maria Xiao / Alvaro Robles. România a condus cu 2-0, însă finalul a fost dramatic, cu o ripostă tăioasă a ibericilor și cu ultimele puncte în care s-a jucat de la egal la egal. Din fericire, perechea română a avut câștig de cauză, închizând meciul, 3 la 1 (11-6, 11-8, 9-11, 11-9)

În șaisprezecimile de la simplu masculin, Alvaro Robles fusese învins fără drept de apel de Edi Ionescu, 1-4 (11-8, 18-16, 10-12, 11-7, 12-10)

Celelalte rezultatele înregistrate în Polonia de perechea medaliată a României:

  • Semifinale: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs – Nandor Ecseki/Dora Madarasz (Ungaria) 0-3 (9-11, 6-11, 6-11)
  • Sferturi de finală: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs – Robert Gardos/Sofia Polcanova (Austria) 3-1 (12-14, 11-7, 11-3, 11-4)
  • Optimi de finală: Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs – Deni Kozul/Katarina Strazar (Slovenia) 3-2 (11-7, 11-5, 5-11, 9-11, 11-4)

Din păcate, celălalt buzoian din echipa tricoloră a trebuit să se recunoască învins în sferturile de finală, după ce realizase surpriza în optimi, trecând de numărul 12 mondial, neamțul Dimitrij Ovtcharov. Eduard Ionescu a avut un parcurs frumos în Polonia luni, când a întâlnit un alt jucător valoros din generația sa. Francezul Felix Lebrun s-a dovedit a fi mai bun, într-un meci în care jucătorul român a luptat până la capăt, dar pe care l-a cedat, scor 2-4 (14-12, 2-11, 10-12, 11-9, 5-11, 5-11).

De-a lungul competiției, Eduard Ionescu a eliminat jucători consacrați pe plan mondial, iar parcursul său a arătat astfel:

  • Optimi de finală: Eduard Ionescu – Dimitrij Ovtcharov (Germania) 4-2 (7-11, 7-11, 14-12, 11-7, 12-10, 11-5)
  • 16-imi: Eduard Ionescu – Alvaro Robles (Spania) 4-1 (11-8, 18-16, 10-12, 11-7, 12-10)
  • 32-imi: Eduard Ionescu – Zsolt Peto (Serbia) 4-0 (11-9, 11-6, 11-8, 11-4)

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker