Sport

Ovidiu Ionescu, decisiv cu Luxemburg la debutul Europenelor de tenis de masă de la Cluj Napoca

Naţionala masculină de tenis de masă a României a început în forţă Campionatele Europene pe echipe, cea mai importantă competiţie europeană a anului, organizată de Federaţia Română de Tenis de Masă şi European Table Tennis Union, în această săptămână, la Cluj-Napoca, în BT Arena.

În meciul de debut al Grupei H, din care ,,tricolorii” fac parte, România a învins cu scorul de 3-1 reprezentativa Luxemburgului, teoretic cel mai accesibil adversar pentru băieţii pregătiţi de Andrei Filimon. În primul joc, încheiat în maxim de seturi, buzoianul Ovidiu Ionescu a cedat cu 2-3 în faţa lui Luka Mladenovic, după o evoluţie dramatică. Buzoianul a condus cu 2-0 la seturi (13-11, 11-3), dar adversarul a revenit incredibil (4, 7, 8) şi a adus Luxemburgului prima victorie.

Şi Rareş Şipoş, în meciul 2, a oferit un duel pe muchie de cuţit în înfruntarea cu Eric Glod, de care a trecut în setul decisiv (11-5, 7-11, 16-14, 8-11, 11-9). Hunor Szocs a dus scorul la 2-1 la general, în minimum de seturi (8, 8, 5), după confruntarea cu românul naturalizat Traian Ciociu, un sportiv în vârstă de 58 de ani!

Pentru ultima partidă, la masă a revenit Ovidiu, care s-a revanşat după înfrângerea din primul joc şi n-a stat la discuţie cu Eric Glod, 3-0 (5, 8, 9).

Aseară, în al doilea meci din grupă, România a întâlnit Finlanda, iar astăzi, de la ora 19.00, în ultima partidă, va juca împotriva Sloveniei, ,,cel mai greu joc”, după cum anticipa selecţionerul Andrei Filimon. Echipa masculină prezentă la Europenele de tenis de masă de la Cluj Napoca îi are în componenţă pe Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareş Şipoş, Darius Movileanu şi Eduard Ionescu şi are ca obiectiv calificarea în semifinale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker