Actualitate

Omul care a căpuşat Cord SA / Fostul deputat PNL Marin Anton, latifundiarul din Cozieni, 5 ani închisoare pentru o mită de 5 milioane de euro

Marin Anton, fost deputat PNL, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare, pentru că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 ­mi­lioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni. De asemenea, instanţa a dispus ca lui Marin Anton să-i fie confiscată suma de 22.760. 654 lei.

În acelaşi dosar, Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monito­rizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri ­Naţio­nale din România SA şi fost consilier al ministrului Trans­porturilor, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită. Fostul director este obligat să pres­teze muncă neremunerată în folosul comunităţii, la ADP – Sector 2 Bucureşti sau la ADP – Sector 6, pe o perioadă de 100 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Marin Anton, fost deputat liberal de Giurgiu, fost secretar de stat şi vice­preşedinte al Consiliului Tehnico-Economic în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ce avea în coordonare activitatea Companiei Naţionale ,,Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” SA Otopeni, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în decembrie 2017 pentru luare de mită. Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în anul 2009 se afla în derulare un contract de modernizare a Aeroportului ­Internaţio­nal ,,Henri Coandă”, în cadrul căruia începuse proiectarea unui nou terminal, iar statutul ţării noastre de membru al Uniunii Europene, precum şi perspectiva aderării la spaţiul Schengen, impunea o reactualizare a obiectivului de investiţii, concomitent cu aprobarea, la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a unor indicatori tehnico-economici actualizaţi.

,,Compania internaţio­nală care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul şi întreaga documentaţie către beneficiar – Compania Naţională Aero­porturi Bucureşti (CNAIB) la finalul anului 2008 şi urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obţine­rea avizelor şi aprobărilor necesare demarării lucră­rilor. Cu toate că CNAIB a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009, la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finan­ţare, lucrările pe şan­tierul Otopeni stagnau”, precizează DNA. În aceste împrejurări, arată anchetatorii, în perioada iunie-noiembrie 2009, Marin Anton ar fi acceptat promisiunea şi, ulterior, ar fi primit de la reprezentantul filialei din România a companiei internaţionale care avea în executare contractul de mo­der­nizare la Aeroportul Otopeni, martor în dosar, suma totală de 22.760.654 lei – aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă -, ce reprezenta un comision de 3,5% din valoa­rea cu care urma să se suplimenteze contractul de ­exe­cuţie a lucrărilor.

,,Banii respectivi au fost primiţi de Marin Anton pentru a aviza, în perioada 15 iunie-17 iulie 2009, documentaţia privind obiectivul de investiţii (…) nota de fundamentare şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactua­lizaţi ai obiectivului de investiţii menţionat mai sus, precum şi aprobarea continuării lucrărilor şi a finanţării obiectivului respectiv”, spun procurorii. Ca urmare a acestor demersuri, mai arată DNA, proiectul de hotărâre de guvern ar fi fost adoptat, ca act administrativ necesar pentru înche­ierea actului adiţional la contractul <Dezvoltarea şi Mo­dernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni>, având ca părţi Compania Naţională Aeroportul Internaţional ,,Henri Coandă – Bucureşti” şi societatea omului de ­afa­ceri.

Banii ar fi fost primiţi de Marin Anton prin intermediul unei societăţi ­co­merciale unde acesta avea calitatea de asociat. ,,Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaţionale, i-a specificat acestuia <pretenţiile> primului inculpat, precum şi ­moda­litatea de remitere a ba­nilor. Astfel, între compania internaţională şi societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie-20 noiembrie 2009, şi reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare şantier care nu au fost executate în realitate”, mai precizează procurorii.

Suma de bani obţinută a fost folosită în interesul firmei unde Marin Anton era asociat.

Căpuşă pentru CORD Buzău

Numele lui Marin Anton, cunoscut printre buzoieni drept ,,latifundiarul din Cozieni”, este legat de privatizarea şi de căpuşarea unei importante societăţi comerciale buzoiene, CORD SA. În anul 2002, acesta, împreună cu echipa sa, înfiinţează firma Cord Commerce 2002 SRL, cu sediul într-un apartament din Bucureşti. Firma a fost gândită ca o căpuşă pentru societatea buzoiană CORD, profilată pe producţia de sârmă, cabluri, corduri ­me­talice şi articole din fire me­talice folosite în industria de anvelope. Deputatul Marin Anton, ca manager la Danubiana, era în strânse relaţii de afaceri cu managerul gene­ral de la CORD Buzău, Gheorghe David. Relaţia celor doi, scria presa vremii, a fost atât de apropiată încât, conform unor surse, el ar fi intervenit chiar pentru muşamalizarea rezultatelor unui control făcut de Curtea de Conturi în 2001, în urma căruia s-a descoperit o pagubă de aproximativ 10 miliarde de lei vechi, pusă în sarcina managerului David.

Ulterior, Marin Anton s-a implicat în privatizarea socie­tăţii buzoiene şi a reprezentat societatea bulgară EP Commerce, condusă de româno-bulgarul Cristian Popescu, în negocierile cu statul. După ce firma bulgară a preluat societatea, activitatea depusă de Marin Anton a fost generos răsplătită: a fost numit preşedintele Consiliului de Administraţie de la CORD Buzău, iar Gheorghe David, director executiv. În plan financiar, această răsplată s-ar fi concretizat, conform unor informaţii de presă, în 11.000 de dolari lunar, incluzând aici şi consultanţa oferită ­prin­tr-o altă firmă a lui Marin Anton, V&V Tra­ding  Company.

Profiturile căpuşei Cord Commerce 2002, profilată pe comerţul cu ridicata al altor produse, au fost de 196 ­mi­lioane lei vechi în 2002, 9,5 miliarde lei vechi în 2003 şi 602 milioane de lei vechi în 2004. Vârful afacerilor a fost, evident, în perioada în care Marin Anton a condus societatea din Buzău. De altfel, conform unor informaţii ce provin din preajma lui Ioan Amărie, fostul şef al Parchetului Naţional Antico­ru­pţie (actualmente DNA), Marin Anton s-a aflat, pentru o vreme, şi în atenţia pro­curorilor, fiind bănuit de administrarea cu rea-credinţă a activelor firmei. Ulterior însă, n-a existat vreo acuzaţie oficială, cazul fiind îngropat.

Dosare intrumentate de procurorii anti-corupţie şi antimafia

Fostul deputat Marin Anton a fost un personaj politic controversat, el fiind cercetat în două dosare penale, instrumentate de către Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Astfel, în iunie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de ex-senatorul Lucian Iliescu, primar al municipiului Giurgiu la data faptelor, şi faţă de deputatul Marin Anton într-un dosar privind fapte de corupţie.

De asemenea, la jumătatea lunii octombrie 2016, Marin Anton, la acea dată deputat liberal, a fost chemat la DIICOT şi fost interogat mai bine de trei ore într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani şi luare de mită, după cum preciza Digi24.ro.

Traseist incompatibil

Mai mult, Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în august 2014, că deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate timp de şapte luni, pentru că, de la preluarea mandatului şi până în iulie 2013, a deţinut şi calitatea de titular al unei întreprinderi individuale. Potrivit ANI, Marin Anton nu a respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera e) din Legea 161/2003, potrivit cărora „calitatea de deputat este incompatibilă cu (…) calitatea de comerciant persoană fizică”, el deţinând, simultan, atât funcţia de deputat, cât şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul „Anton D. Marin întreprindere Individuală”.

Marin Anton a fost membru al Partidului Naţional Liberal până în 2007, când a plecat la Partidul Democrat Liberal, via Partidul Liberal Democrat, care a fuzionat prin absorbţie cu PDL. În aprilie 2012, el s-a întors în PNL, al cărui membru a fost până în luna martie 2014, când a trecut în Partidul Mişcarea Populară, de unde s-a întors, pentru a treia oară, în formaţiunea naţional-liberală.

Potrivit Forbes, deputatul Marin Anton are o avere estimată la aproape zece milioane de euro. Marin Anton este cunoscut printre buzoieni drept „latifundiarul din Cozieni”, comuna natală a soţiei sale, unde acesta deţine o casă şi importante suprafeţe de teren agricol. De asemenea, el a fost implicat, în campania electorală pentru europarlamentarele din 25 mai, în scandalul de la Nana, dintre susţinătorii Elenei Udrea şi un grup de localnici.

Lovit şi „înjurat de măicuţă”

Marin Anton a fost şi eroul unui episod controversat, când l-a acuzat pe social-democratul Niculae Bădălău, ex-preşedintele executiv al PSD, că l-ar fi lovit când cei doi ar fi participat la o nuntă. Anton a declarat că Bădălău l-ar fi înjurat, ameninţat şi l-a lovit „cu un pod de palmă peste gură”: „Nu ştiu de la ce a pornit, nu ştiu ce a avut cu mine. Eu nu am zis nimic. Totul a durat trei minute. Eram la nuntă, s-a repezit la mine, m-a înjurat de măicuţa mea, m-a ameninţat şi a culminat venind la noi şi mi-a dat un pumn, aşa, un pod de palmă în gură”, a declarat pentru „Mediafax” Marin Anton.

De cealalată parte, Niculae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, a negat că l-ar fi lovit pe liberalul Anton Marin şi spune că a existat doar un schimb de replici între ei, motiv pentru care nu înţelege cum s-a ajuns să se vorbească despre lovituri: „Aseară am participat la un eveniment fericit, la care băiatul meu a fost naş. Pur şi simplu, nu am avut decât un schimb de replici cu domnul Marin Anton. Nu înţeleg de unde Dumnezeu a ieşit toată povestea asta. Nu sunt de acord cu violenţa, detest violenţa, consider că dialogul e calea prin care se pot rezolva lucrurile şi sunt stupefiat de ce se spune. Erau 500 de martori, Dumnezeule, era o petrecere! Nu l-am lovit pe Marin Anton, nu sunt un om violent. Detest violenţa”, a spus Niculae Bădălău la Antena 3.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker