Ofensiva securist-penală

S-a intrat murdar în anul electoral, an cu dublă miză electorală și cu un PSD prăbușit în sondajele de opinie, ceea ce radicalizează lupta politică, dusă direct sau prin interpuși. A fost, așadar, declanșată o ofensivă securist-penală.

Pe fundalul unui mare dezinteres public față de clasa politică – un electorat scârbit de corupția ende­mică și demobilizat –, apariția unui partid nou, tractat de un politician al cărui nume nu a fost implicat în scandaluri de corupție (nici ca inculpat, nici ca protector) sau în afaceri tenebroase cu statul, poate fi un pericol. Iar atunci trebuie maculat, decredibilizat în fața electoratului care nu a ieșit la vot, dar ar putea să o facă. Iar dacă nu există dovezi, se recurge la minciuni și manipulare puse în scenă prin tehnici securistice.

Așa a aflat o țară întreagă că Dacian Cioloș e omul odioasei Securități comuniste. Și asta doar pentru că unul dintre fondatorii partidului său, PLUS, un avocat de vreo 40 de ani, e fiul unui fost colonel de securitate. Ăsta e „argumentul” sub care a fost lansată acuzația, „analizată” și repetată până la saturație exact de oameni conectați la fosta Securitate.

Iar asta se întâmplă după ce i-au blocat lui Dacian Cioloș înființarea unui partid. După ce l-au terfelit prin presa aservită, mințind că e fiul lui Soros, pentru a-l prezenta, în ochii plebei mancurtizate de televiziuni aservite securiștilor, ca parte a unei conspirații împotriva României. După ce l-au numit ultranaționa­list, fără a-l întreba sau a verifica dacă a fost membru al unui partid de genul acesta. După ce au vânturat în presa cumpărată cu bani publici, via PSD, informația – tot neverificată – că s-a întâlnit, la Viena, cu Florian Coldea și Mihai Răzvan Ungureanu, în încercarea de a-l lega, în percepția publică, de o zonă ocultă, conspiraționistă, de imaginea serviciilor de informații. Toate acestea au fost repetate zile în șir, tocate în piua unor în talk-show-uri cu iz imund, de către mercenari de presă ce-și zic ­jur­naliști ori analiști politici.

De ce nu e credibilă campania de lipire a numelui lui Dacian Cioloș de vechea Securitate?

1. Pentru că acuzațiile nu au fundament, iar pentru a le face să pară plauzibile, „scenariștii” recurg la vina colectivă. Tendențios și fals. Pentru că fiecare om răspunde pentru ceea ce face personal, nu pentru ceea ce au făcut sau fac părinții, rudele ori prietenii. A condamna pe cineva doar pentru apartenența la o clasă socială, la un grup este o practică ce amintește de regimuri totalitare: în numele acestui principiu au fost făcute deportări, au fost pronunțate sentințe de condamnare la ani grei de temniță, s-a recurs la ostracizări și persecuții. A colaborat Dacian Cioloș cu Securitatea? Nu. Nu îl acuză nimeni de acest lucru și nici nu a adus cineva vreo dovadă în acest sens. A colaborat Adrian Iordache, unul dintre fondatorii PLUS, cu Securitatea? Nu, în decembrie 1989, avea în jur de zece ani. Doar faptul că este fiul unui fost ofițer de securitate nu îl face bla­mabil.
2. Pentru că această campanie vine dintr-o zonă imund-securistă. Pentru că torpila de dată recentă, lansată din compania ALDE, a fost preluată ra­pid și pe nemestecate de indivizi conectați direct la Securitate – ca turnători ordinari, ca lachei ai unor foști generali de la vârful Securității ori ca mercenari media aflați pe statul de plată și la dispoziția unor securiști cu patalama, infractori care și-au clădit imperii cu banii Securității. Pozând în heruvimi, aceste personaje abjecte îi acuză pe alții, cu o demagogie grețoasă, de colaborare cu Securitatea.

Ce-l mână, însă, pe Ma­rius Oprea în lupta cu Dacian Cioloș, în lupta politică? Probabil, interesele de partid, legătura sa cu ALDE – acest demolator al statului de drept, alături de PSD, satelitul partidului care s-a opus lustrației, care a propulsat în funcții de conducere și s-a lăsat reprezentat de oameni proveniți din eșaloanele doi-trei ale fostei nomenclaturi comuniste, puși sub acuzare, mult prea târziu, pentru violențele din decembrie 1989 și iunie 1990 –, a cărui propunere în Parlament a fost, în primăvara anului trecut, pentru un loc în conducerea Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității. Sau o derivă morală a „vânătorului de securiști” care, prin nu se știe ce împrejurări, nu doar că a ajuns să le cânte în strună și să le sufle vânt în pupa electorală unor oameni cu conexiuni în vechea Securitate, năimiți la banii acesteia, ci chiar să-și arate clemența față de securiști, cum s-a întâmplat în cazul securistului Nicolae Paraschiv, pe care l-a apărat public într-un proces deschis împotriva lui de CNSAS.

Text publicat în ,,Puterea a cincea”