O școală din Buzău, decorată de Ziua Educației

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat de Ziua Educaţiei mai multe unităţi de învăţământ, inclusiv colegiile naționale sibiene „Samuel von Brukenthal”, la care a predat, şi „Gheorghe Lazăr”, la care predă Carmen Iohannis. „Onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii”, afirmă preşedintele în mesajul transmis sâmbătă.
„De Ziua Mondială a Educaţiei, pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii. Să îi preţuim, aşadar, pe cei care deschid minţi şi formează caractere, fiind ei înşişi modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulţi ani tuturor celor care au ales cariera didactică!”, afirmă preşedintele în mesajul transmis de Ziua Educaţiei.
De asemenea, conform administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a semnat mai multe decrete de decorare a unor instituţii de învăţământ din ţară, printre care și Şcoala Gimnazială din comuna Gălbinaşi, cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer.



