Sport

O mică revanșă! Egalitate în derby-ul județean al Ligii a 3-a

CSM Rm. Sărat – Metalul Buzău 1-1 (1-1)

Scenariu nou în istoria recentă a derby-ului jude­țean dintre Metalul Buzău și CSM Rm. Sărat! O nouă întâlnire între cele două grupări buzoiene a avut loc vineri după-amiază, pe ,,Municipalul” râmnicean, în etapa a 11-a, a doua a returului Ligii a 3-a. Dacă, până acum, de fiecare dată, în ultimele dispute directe, fie oficiale, fie amicale, victoria a revenit Metalului, 2-1 și 2-0 în ultimele confruntări, în Cupă și în meciul tur, de data aceasta râmnicenii au reușit să nu mai iasă cu mâna goală de pe teren. Asta, cu toate că, după cum începuse, și această partidă părea că va avea același deznodământ. Nu trecuseră decât două minute din meci și Andrei Pavel a fost doborât în careu, tot golgeterul ­Me­talului asumându-și execuția penalty-ului care a modificat tabela: 0-1. Tot de la punctul cu var a venit și replica râmnicenilor, după aproape o jumătate de oră. Tigoianu a fost faultat în celălalt careu, iar Ricardo Mihalache nu i-a dat nicio șansă lui Rareș Șerban: 1-1. În continuare a părut că remiza mulțu­mește ambele echipe, cu toate că, în teren, meciul a fost extrem de încins. Nouă cartonașe galbene au fost arătate în total, iar fiecare a terminat partida cu un jucător în minus. Metalul l-a pierdut pe Tudorică în minutul 70 pentru ca, după doar zece minute, să iasă de pe teren și Ionuț Roman. Scor final 1-1, Me­talul așteptând acum revanșa cu Sporting Liești, în timp ce Rm. Sărat se pregătește de ,,dubla” cu Dinamo Bacău: mâine, pe teren propriu, restanța din tur, vineri, meciul din retur, acasă la băcăuani.

CSM Rm. Sărat: Toader – A. Ignat, Dr. Ceaușel, Tîrîlă, Pașa – I. Roman, Socol – Mihalache, Tigoia­nu, D. Oprea – Dogaru. Rezerve: Rîpeanu – Neacșu, Pleșoiu, Șt. Crețu, Andreiu, Codrea­nu, Cl. Ionescu, Pescaru, Bodoc. Antrenor: Marius Vișan

Metalul: R. Șerban – Ceaușu, Stănică, Mihăeș, G. Bălan – Cl. Zamfirescu, D. Stan, Tudorică, Atomei (C. Petre) – A. Iacob (Șt. Păun), A. Pavel. Rezerve: R. Popescu – S. Sava, Șt. Nedelcu, Clătinici, A. Sandu, E. Szabo, P. Benga. Antrenor: Vali Stan

Articole similare