Chiar dacă rezultatele nu au fost perfecte, naționala U19 de handbal feminin a României a făcut meciuri solide la Campionatul European de Juniori. Echipa națională feminină U19 a câștigat categoric ultimul meci din grupa intermediară, 43-25 cu Finlanda, urmând să joace în continuare pentru locurile 9-16 la campionatul european din Muntenegru. O victorie categorică, obținută în fața unei adversare modeste, care nu face decât să adâncească sentimentul de amărăciune cauzat de ratarea calificării în Main Round.
Nu e puțin lucru, mai ales când vine vorba de o generație care se caută încă pe sine și joacă în fața Europei cu o presiune dublă: a rezultatului imediat și a incertitudinii privind ceea ce va urma.
Ovidiu Mihăilă, fostul principal al Gloriei Buzău, un tehnician care a lucrat mai mult cu băieții, n-a avut foarte mult timp la dispoziție pentru a aduce plusul de omogenitate, însă s-a văzut mâna antrenorului la acest european. Cunoscut în Buzău pentru rigoarea sa, dar și pentru capacitatea de a forma sportive care înțeleg jocul, Mihăilă a demonstrat că poate lucra și în zona sensibilă a formării, acolo unde, de cele mai multe ori, presiunea nu e pusă doar pe rezultat, ci și pe direcție.
Privind puțin înapoi, e imposibil să nu ne amintim de generația 2014, campioană mondială de junioare sub conducerea lui Aurelian Roșca, un alt nume care a făcut rezultate mari în handbalul buzoian. Din păcate, Mihăilă nu are la dispoziție vreo Ostase, Bazaliu, Laslo sau Dindiligan. Nici măcar vreo Alina Ilie.
Multe dintre acele campioane au dispărut din prim-plan. Unele s-au retras devreme, altele au rămas în bula comodității, câteva au prins lotul național mare, dar fără să reușească vreo performanță notabilă sub tricolor. Nu e clar de ce. Condițiile, lipsa perspectivelor, poate un sistem care nu știe ce să facă cu ele după juniorat, toate sunt posibile răspunsuri.
La fel, și pentru actuala generație U19, semnele de întrebare sunt la fel de multe ca și motivele de speranță. Au demonstrat că știu handbal, că pot ține pasul cu echipe precum Spania sau Germania, dar și că au nevoie de un cadru solid în care să poată crește. Cu Mihăilă la cârmă, pare că direcția e bună. Dar ce se întâmplă după ce se termină competiția, după ce luminile se sting și fiecare revine la clubul său, rămâne un mister. Și, din păcate, nu e unul nou.
Poate că întrebarea nu e doar dacă această generație va confirma, ci și dacă va fi lăsată să o facă. Și dacă va mai avea unde.
