Actualitate

O dată la nici două zile, o femeie din judeţul Buzău cere ajutorul Poliţiei pentru a o scăpa de bătăile soţului sau concubinului

La fiecare 30 de secunde, o femeie din România devine victima unui act de violenţă în familie. E o statistică atât de dură încât nu mai putem vorbi de un fenomen, ci de o plagă pe care societatea a tolerat-o şi a privit-o ca pe un act de normalitate: femeia bătută de bărbat, îndurând pentru că aşa a fost de când lumea şi tăcând pentru că rufele se spală în familie.

Violenţa este manifestată sub cele mai diverse forme: de la agresiune fizică, hărţuire sexuală, violenţă domestică până la mutilare şi tortură. În judeţul Buzău, potrivit unei statistici a IPJ, o femeie, odată la mai puţin de două zile, cere ajutorul Poliţiei pentru a o scăpa din mâinile agresorului, fie el soţ, concubin sau chiar tată. Aceasta este statistica oficială întocmită în baza ape­lurilor la 112 şi a numărului de ordine provizorii de protecţie emise de agenţii de ordine publică. Realitatea este însă mult mai crudă, iar numărul femeilor agresate poate fi de câteva ori mai mare.

Manifestările de violenţă îndreptate asupra femeii au cauze dintre cele mai diverse: de la educaţie deficitară, la lipsa de autocontrol în faţa unor situaţii frustrante şi perpetuarea unui model familial în care violenţa reprezintă un mod de viaţă, până la dorinţa de a domina, de a-şi impune superioritatea, de a-şi etala prestigiul în faţa unei victime umilite, devalorizate, transformată într-o fiinţă ale cărei trăiri se rezumă la teama de a nu provoca o nouă agresiune şi mai dură. Speriate de stigmatizarea din partea celor care le află secretele, multe femei acceptă tacit să fie agresate.

În primele 10 luni ale anului 2019, la nivelul judeţului Buzău, poliţiştii au emis 198 de ordine de protecţie provizorii, dintre care 120 au fost transformate în ordine de protecţie.

“Poliţiştii buzoieni acordă o atenţie deosebită cazurilor de violenţă domestică. Pe lângă intervenţiile şi măsurile luate în astfel de cazuri, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru informarea cetăţenilor, în ve­derea prevenirii faptelor comise cu violenţă.

Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Are loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în tabere de refugiaţi, în spitale. În măsură mai mare sau mai mică, se petrece în toate ţările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de provenienţă, venit sau nivelul de educaţie.

Poliţiştii buzoieni acordă o atenţie deosebită cazurilor de violenţă domestică. Pe lângă intervenţiile şi măsurile luate în astfel de cazuri, poliţiştii desfăşoară activităţi pentru informarea cetăţenilor, în vederea prevenirii faptelor comise cu violenţă”, precizează reprezentanţii IPJ Buzău.

De la începutul acestui an, poliţiştii care intervin la  cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de ­eva­luare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exer­citarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Toate cele 198 de ordine de protecţie provizorii au fost emise la solicitarea victimelor, cele mai multe infracţiuni fiind comise la domiciliul subiecţilor. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 49% dintre ordinele de protecţie provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban.

Violenţa trebuie raportată!

Sesizarea acestor fapte autorităţilor reprezintă un prim pas în condamnarea violenţei! În acest context, poliţiştii buzoieni au hotărât să distribuie pliante cu datele de contact ale poliţiştilor de proximitate, astfel încât orice persoană care se află în situaţia de a fi victimă a violenţei domestice să poată lua legătura cu aceştia pentru a primi ajutor şi protecţie.

Cum poţi ajuta o victimă:

,,Ori de câte ori bănuieşti existenţa unui abuz intrafamilial, încearcă să discuţi separat cu victima, să-i arăţi că te preocupă ce i se întâmplă şi că eşti alături de ea. Asigur-o că eşti gata să-i asculţi problemele şi că poate avea încredere în tine, pentru a găsi împreună o soluţie.

Sunt şi cazuri în care victima nu doreşte să te implici şi nu doreşte să se afle situaţia ei. Respectă-i decizia şi spune-i doar că eşti gata să ajuţi la nevoie”, mai spun reprezentanţii IPJ Buzău.

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor a fost înfiinţată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 2000. Data este aleasă pentru a comemora asasinării violente a trei dintre surorile Mirabal, care au fost ucise în Republica Dominicană în 25 noiembrie 1960, în timpul dictaturii lui Rafael Trujillo.

În rezoluţia sa, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a invitat guvernele, agenţiile Naţiunilor Unite, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei împotriva femeilor.

Secretarul General al ONU în mesajele sale spune că violenţa împotriva femeilor este extrem de răspândită, inerentă tuturor culturilor şi afectează femeile, indiferent de rasă, bogăţie sau origine.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker