Administrație

O comună din Buzău, printre cele 50 de localități din țară fără primar

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat Guvernul Ciucă de faptul că s-au întrunit condițiile pentru organizarea alegerilor parțiale pentru funcția de primar în 50 de circumscripții electorale, precum și pentru consiliul local într-o localitate, și solicită Executivului să comunice data la care intenționează să organizeze scrutinele electorale. Potrivit AEP, chiar dacă legea prevede că trebuie organizate alegeri parțiale în 90 de zile de la vacantarea funcției, „neexercitarea prerogativelor Guvernului înăuntrul acestui termen nu atrage după sine sancțiunea decăderii din dreptul de a mai organiza alegerile locale parțiale peste acest termen, o dovadă de necontestat a acestui argument fiind organizarea alegerilor locale parțiale precedente”.

Sectorul 5 din București, municipiul Lugoj (jud. Timiș) și orașul Turceni (jud. Gorj) se numără printre unitățile administrativ-teritoriale în care Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru funcția de primar. Candidatul USR la Primăria Sectorului 5, Alexandru Dimitriu, a depus plângere penală împotriva premierului Nicolae Ciucă, a președintelui Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, a ministrului de Interne Lucian Bode, a prefectului Capitalei Toni Greblă și  președintelui AEP Constantin Mititelu Buică, pentru că refuză să organizeze alegerile parțiale. Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5, a fost condamnat în luna mai la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv.

Mai multe județe din țară figurează pe listă, cu una sau mai multe unități administrativ-teritoriale (UAT) unde nu există primari: Arad (1), Bacău (1), Bihor (3), Bistrița-Năsăud (1), Botoșani (1), Brașov (2), Buzău (1), Caraș-Severin (2), Călărași (1), Constanța (2), Covasna (2), Dolj (3), Giurgiu (1), Gorj (2), Ialomița (1), Iași (2), Maramureș (1), Mehedinți (1), Mureș (1), Neamț (1), Olt (3), Satu Mare (1), Sălaj (1), Sibiu (1), Suceava (1), Timiș (4), Tulcea (1), Vaslui (3), Vâlcea (3), Vrancea (1), Municipiul București (Sector 5). Comuna Agigea din județul Constanța este singura din țară care nu are un consiliu local și unde trebuie organizate alegeri parțiale, după ce acesta a fost dizolvat de un judecător în luna noiembrie a anului trecut.

Comuna Valea Salciei, de un an fără primar

În județul Buzău, singura comună fără primar este Valea Salciei, după ce Marian Mușat a câștigat un concurs de angajare la Curtea de Conturi Vrancea, pe un post de inspector. Acesta a fost ales primar al comunei în anul 2000, iar în 2008, 2012 și 2020, Marian Mușat nu a avut contracandidat, fiind ales cu unanimitatea voturilor valabil exprimate. După plecarea sa, frâiele Primăriei au fost preluate de viceprimar, care a continuat proiectele începute de fostul edil.

În spatele deciziei fostului primar din Valea Salciei ar putea fi și salariul destul de mic pe care acesta îl încasa, printre cele mai mici lefuri din județul Buzău, din cauza faptului că și comuna este una destul de mică, numărând sub o mie de locuitori și, deci, cu foarte puțini contribuabili la bugetul local.

„Au trecut mulți ani, în care v-am simțit lângă mine. Acest lucru m-a făcut să fac tot ce se poate ca să creez condiții cât mai bune pentru cei care locuiesc sau vin în Valea Salciei. Mi-aș fi dorit să pot mai mult. Acolo unde am greșit, vă rog să mă iertați. Mi-a plăcut să fiu aproape de copii, de tinerii care mi-au fost elevi și acum au ei copii, de părinții lor, peste care timpul și-a pus amprenta înțelepciunii. Acum, comuna noastră se află printre cele mai frumoase localități. Dacă unii n-o văd așa, noi o vedem, că locuim în ea. Angajații Primăriei singuri nu pot să o țină curată dacă nu ne implicăm fiecare din noi.

Proiectele începute și cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar și echipa din Primărie. Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase și bune pentru localitate, vor beneficia de sprijinul meu dacă îl doresc. Să selectați bine pe cei care vor reprezenta comuna. Să fie oameni care să aibă rădăcinile aici, să fie respectuoși zi de zi, nu doar când au interes, să aibă o vârstă care să le permită să ia decizii bune, dar să nu obosească, să iubească comuna și oamenii care locuiesc în ea cu părțile și defectele lor, să fie aproape de preot și biserică. Spun aceste lucruri deoarece, în scurt timp după promovarea unui concurs nu voi mai fi primar, dar voi rămâne locuitor al comunei și voi ajuta pe oricine îmi va cere sprijinul”, scria, în urmă cu un  an, Marian Mușat, pe pagina sa de Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker