Cultură

O asociație din Marea Britanie organizează un concurs internațional dedicat lui Dumitru Dan

  • Muzeul Județean este partener în cadrul concursului

Incredibila poveste a lui Dumitru Dan, omul care a făcut înconjurul lumii în opinci, aduce din nou Buzăul în atenția altor țări. După ce aventura inclusă în Cartea Recordurilor a ajuns în paginile publicațiilor din străinătate și a devenit subiect de film de animație, o asociație din Marea Britanie lansează un concurs online dedicat celor cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, care locuiesc în afara granițelor țării, dar și în România.

Asociația a solicitat sprijinul Muzeului Județean, instituție aflată sub coordonarea Consiliului Județean, pentru derularea acestui proiect cu caracter internațional.

Mai exact, este vorba des­pre concursul „Dan Dumitru – o legendă în opinci” organizat de Learning and Development Multicultural Centre. Concurenții vor participa cu un desen și o compunere de 100-150 de cuvinte inspirate din expediția lui Dumitru Dan. Fiecare participant va trebui să pre­zin­te o experiență din incursiunea făcută în jurul lumii de către Dan Dumitru (de exemplu, participanții se pot folosi de popasul făcut de Dan Dumitru în țara de reședință a participantului: Marea Britanie, Spania, Italia, Canda etc.). De asemenea, concurenții vor realiza un desen al lui Dumitru Dan în costum național și opinci.

„Dumitru Dan pleacă încă o  dată, prin intermediul acestui concurs, în Anglia”

„Promotorii acestui concurs sunt români din Italia și Spania, care au apelat la Muzeul Județean pentru susținere. Știind că noi avem o secție întreagă dedicată lui Dumitru Dan, această asociație ne-a cerut sprijinul.

Ne-am dat deja acceptul că îi vom sprijini din punct de vedere logistic. Practic, noi nu putem, din punct de vedere legal, să îi finanțăm, dar vom asigura o parte din premiile care vor ajunge la tinerii concurenți. Este vorba despre cărți, pliante, broșuri dedicate lui Dumitru Dan. Așa cum ne place să spunem, Dumitru Dan pleacă încă o  dată, prin intermediul acestui concurs, în Anglia”, a declarat Daniel Costache, directorul Muzeului Județean.

Lucrările se trimit (scanate sau fotografíate) la adresa de e-mail [email protected], până la data de 12 Iulie 2020, ora 23.59 (ora României).  Concursul a debutat pe data de 1 iulie. Lucrările se vor publica pe data de 13 iulie 2020, pe pagina de Facebook  https://www.facebook.com/scoalaromaneascanicolaeiorgaliverpool/ Publicul poate vota până pe 14 iulie lucrarea prefe­rată (votul digital este consultativ). Pentru fiecare secțiune, Juriul (3 persoane) va alege trei câștigători și o mențiune, astfel vor fi acordate șase premii și două mențiuni, în total.

Lucrările câștigătoare se vor expune în data de 14 Iulie 2020 (data în care se împlinesc 131 de ani de la nașterea lui Dumitru Dan) în cadrul Muzeului Județean Buzău. Ora la care va avea loc premierea online, transmisă live din cadrul Muzeului Județean Buzău, va fi comunicată până pe 14 iulie 2020, prin intermediul paginii de Facebook https://www.facebook.com/scoalaromaneascanicolaeiorgaliverpool/ și, de asemenea, prin e-mail trimis colaboratorilor.

Dumitru Dan (n. 13 iulie 1890 – d. 4 decembrie 1978) a fost un geograf, profesor de geografie și globe-trotter. S-a remarcat prin faptul că a cucerit titlul mondial pentru înconjurul lumii pe jos. Dumitru Dan a făcut ocolul lumii la pas în doar șase ani, îmbrăcat în costum popular și opinci, traversând, la începutul secolului XX, șapte mări și trei oceane, de șase ori Ecuatorul, rupând 497 de perechi de opinci și 28 de costume populare.

Dincolo de cifre, recordul mondial doborât de cel care avea să se stabilească ulterior la Buzău a fost presărat cu întâmplări ce par ireale: întâlnirea cu sclavii din Africa, rămas singur pe drum după moartea celor trei însoțitori capturați de aborigenii din Australia, invitat la palatul rajahului din India, primit de președintele Cubei și apoi la Casa Albă etc.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker