Economic

Numărul beneficiarilor de ajutor social, în creștere la Buzău

Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în luna decembrie 2023, de 167.153 de persoane, cu 1.810 mai multe faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.776), Bacău (9.020), Teleorman (7.965) şi Buzău (7.741), iar cei mai puţini în Bucureşti (268) şi în judeţele Ilfov (860) şi Timiş (1.414), transmite Agerpres.

Suma medie plătită în luna decembrie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 301,33 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 49,69 milioane de lei.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (401,4 lei), Covasna (372,17 lei) şi Braşov (369,17 lei).

Venitul minim de incluziune va înlocui ajutorul social

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a oferit clarificări despre cele două criterii pentru a fi eligibil pentru venitul minim de incluziune, care va înlocui ajutorul social începând cu luna februarie. Ministrul a subliniat că pentru a primi acest venit minim de incluziune, este esențial ca solicitantul să demonstreze că este activ în căutarea unui loc de muncă și, în special, să își trimită copiii la școală.

Potrivit ministrului, aproximativ 225.000 de români sunt înregistrați pentru primirea venitului minim de incluziune. Ministrul a anunțat și că în luna februarie vor fi efectuate primele plăți. „La venitul minim de incluziune avem înregistrați un număr de 225.000 de români. Este foarte important să știți că am condiționat obținerea acestui venit minim de incluziune de demonstrarea faptului că îți cauți un loc de muncă. Nu poți să rămâi captiv în sărăcie pentru totdeauna. De asemenea, am corelat obținerea acestui venit minim de incluziune cu obligativitatea copiilor de a merge la școală, astfel încât cine nu-și trimite copiii la școală nu poate beneficia de acești bani. Măsura este în vigoare și în februarie se vor face primele plăți. Pe de o parte vrem să avem o Românie cu un nivel de educație mai ridicat și pe de altă parte ne dorim să scădem riscul de abandon școlar”, a informat Simona Bucura Oprescu, pentru Antena 3 CNN.

Venitul minim de incluziune reprezintă un beneficiu lunar de asistență socială. El este compus din una sau ambele categorii de ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familiile cu copii (pentru familiile cu copii înscriși la școală). Persoanele și familiile care vor beneficia de venitul minim de incluziune, conform hotărârii, sunt cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România. Totodată, aceștia trebuie să respecte condițiile prevăzute în Legea 196/2016.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker