Am și eu o întrebare, nu vă supărați.
Domnul ăsta, Piedone, a fost trimis în judecată în urma unui rechizitoriu făcut de niște procurori. Apoi a primit condamnări de la două instanțe de judecată. Opt ani în prima instanță, patru în a doua.
Vine Înalta Curte de Casație și Justiție și spune că trebuie eliberat de îndată după ce a executat niște timp de închisoare. Fapta nu există. Păi, stați așa! Nu nu-știu-ce chițibuș, nu o decizie a Curții Constituționale a României. Fapta nu există. Uau!
OK! Acum, fie procurorii și judecătorii care l-au băgat la închisoare au făcut un abuz, caz în care ce se întâmplă cu ei, mai exact? Fie judecătorii de la ÎCCJ au dat o decizie aberantă, caz în care ce se întâmplă mai exact cu ei?
Banii mei sunt pe procurorii și judecătorii care au răspuns presiunii populare și au băgat aiurea în pușcărie și vinovați cu probe și nevinovați fără probe directe. Că așa a decis furia populară, că ăla e vinovat. De fapt, banii mei sunt pe filmul care se joacă de câțiva ani la noi. Niște procurori și judecători șmecheri s-au prins că pot bifa puncte de prestigiu mângâind pe cap pofta de justiție (să ne înțelegem, legitimă) a societății. Câtă legătură cu legea sau realitatea are această justiție televizată, feisbucizată și discutată la cafenea este o mare discuție. Bun. Ei păcălesc frumos că fac justiție, fac dosarele, forțează limitele legale și încadrările, le trimit în sus, mai ajung oamenii și în pușcărie. Publicul e satisfăcut. Aplauze. Responsabilitatea lor pentru decizii este zero. E achitat ăla, plătește statul despăgubiri la CEDO? Not my problem.
La ceva vreme însă, cineva trebuie să repare prostiile astea. De ce? Pentru că e groasă și îți vin în cap dronele de la CEDO și altele cu bombe atomice de la Justiția Europeană, unde tu vrei să fii primit. Atunci, de regulă, oprobiul public se îndreaptă, culmea!, nu asupra celor care au generat situația, ci asupra celor care o aduc în legalitate.
Oare de ce nu merge nimeni din presă să îi întrebe, pe procurorii care au făcut dosare sau pe judecătorii care au dat condamnările, cum este posibil ca ei să fi instrumentat un dosar în care „fapta nu există”?
Am și eu întrebarea asta. E oare toată lumea dilie în țara asta încât să nu poată urmări logic o situație și să își pună întrebările corecte?
Al câtelea dosar de tipul ăsta este acesta? Câte decizii de casare și invalidare a urmării penale avem? Păi nu salariile și pensiile sunt problema, dragilor! Problema este că fie avem două Justiții paralele, fie una care ce face ziua dărâmă noaptea. Fie ceva mai grav. Una care simulează Justiția pe salarii babane.
