Nu era loc de surpriză. HC a câștigat și a doua manșă cu Leotar

Manșa retur a dublei dintre HC și Leotar nu a avut intrigă, însă a punctat binișor la spectacol. După 46-21 ieri, meciul în care „Lupii” au evoluat, cu ghilimelele de rigoare, în deplasare, a fost mai degrabă un antrenament cu public. Din nou, o dominare totală, în ciuda scorului final ceva mai strâns, 43-30. Nici de data aceasta meciul nu a avut istoric, bosniacii nereușind să-și depășească statutul de outsideri. De altfel, Leotar se confruntă cu destule probleme financiare, unul din motivele pentru care a acceptat să joace dubla manșă la Buzău. Bosniacii au pierdut câțiva jucători în vară, astfel că participarea în Europa mai mult îi „încurca” financiar. Aceasta nu diminuează însă nimic din meritele buzoienilor care au etalat un handbal încântător.
Așa cum se anticipa, Sehyi Bebeshko a rulat toată banca, Didi Hrimiuc, Zeljko Sukic și chiar tânărul Andrei Gopșa primind minute bune, după ce în campionat evoluaseră mai puțin. Alex Tărîță, cu șapte goluri, a fost cel mai bun marcator, secondat de Edin Klis, cu șase. La rându-i, Cristi Tcaciuc a înregistrat șase parade, dar și un procentaj bun, 30 la sută.
În ciuda diferenței de valoare, rămâne totuși o calificare istorică, la prima participare a buzoienilor în cupele europene. În plus, peste ani, nimeni n-o să mai rețină scorul general cumulat, 89-51.
Azi, HC își va afla adversara din turul secund. Sunt câteva echipe de evitat, precum PAOK Salonik, Balatonfurendi sau Maccabi Tel Aviv, însă dacă e să ne luăm după spusele lui Dragisa Koracevic, principalul celor de la Leotar, buzoienii sunt principala favorită a competiției. Mai vedem.
După această dublă, meciul cu Minaur, programat inițial pentru duminică, 19 octombrie, a fost evident amânat, urmând a fi reprogramat. În mod normal, HC va juca tocmai pe 16 noiembrie, cu CSM Vaslui, pe teren propriu. În acest interval, e posibil ca federalii să fixeze întâlnirea cu băimărenii, meci care s-ar putea juca și undeva în ianuarie 2026.



