OpiniiSoroca

Nu avem nevoie de război. Să fie pace!

Nu cred că este om cu mintea limpede și cu intenții sănătoase pe care să nu-l frământe răspunsul la întrebările de genul: va ataca armata lui Putin Ucraina sau totul se va termina cu un „război rece” ordinar, în care să fie implicați toți actorii principali din lume – SUA, Uniunea Europeană, NATO, China? Își vor arăta mușchii cei peste 127.000 de militari ruși, concentrați la granița cu „sora” Ucraina sau chiar este vorba despre niște exerciții ordinare planificate din timp de Șoigu și K? Cine va avea câștig de cauză – diplomații sau soldafonii? Este gata FR să pună pe tapet bunăstarea propriilor cetățeni în detrimentul unor dividende politice/teritoriale efemere? Dacă e să plecăm urechea la ceea ce spun părțile beligerante și acoliții lor, situația devine și mai nebuloasă: unii (rușii) consideră aberații zvonurile cum că războiul este gata să înceapă – chipurile, nu putem noi să ridicăm mâna la frații slavoni, iar alții cred că Putin va intra în Ucraina – de la Biden citire.

De altfel, când la un concurs al clarvăzătorilor, organizat în anul 2013, unul dintre participanți (moldovean, dar nu-i dau numele) a prevăzut un război dintre Rusia și Ucraina, mai multă lume l-a considerat aproape că nebun. A trecut numai un an (2014) și relațiile dintre cele două țări-surori se răciseră într-atâta încât trebuie să treacă decenii pentru ca situația să revină la normalitate. Despre evenimentele care au derulat ulterior vă las pe Dumneavoastră să vă amintiți, dar ceea ce se întâmplă acum depășește limitele bunului-simț și transformă Europa într-un butoi cu pulbere. Pe de-o parte, rușii sunt gata nu doar să-și apere conaționalii din republicile nerecunoscute, dar să ajungă până la Kiev, cum spun gurile rele, iar ucrainenii, simțind că nu sunt singuri în fața pericolului, nu acceptă nicio concesie în conflictul cu Rusia – „Noi nu vom fi în poziţia unei ţări care răspunde la telefon, ascultă instrucţiunile marii puteri şi le urmează”, a declarat recent Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe. Ba mai mult, Putin nu se grăbește să atace frontal țara vecină, utilizând toate mecanismele unui război hibrid și complăcându-se în rolul pisicii care se joacă cu șoarecele. Probabil, acesta încă mai cântărește ce are de câștigat și ce are de pierdut în cazul unui război deschis. Pe de altă parte, rușii lasă impresia că nu grăbesc procesul, fiindcă vor să fie convinși, sută la sută, că vor avea câștig de cauză nu doar pe segmentul ucrainean și că dintr-o lovitură vor dezlega și alte noduri – cel transnistrean, de exemplu. De aici și temerea noastră că un eventual război ne privește la modul cel mai direct și în foarte mare măsură, chiar dacă nu prea văd cum am putea riposta în caz de necesitate.

Cu părere de rău, negocierile în diferite formate și pe diferite adrese suferă eșec, iar părțile conflictuale înaintează una alteia condiții greu de îndeplinit. Kremlinul s-a supărat foc și cere de la NATO și SUA garanții clare că alianța militară nu va mai fi extinsă spre Est, iar americanii și partenerii lor occidentali cer Moscovei să-și retragă trupele amplasate de-a lungul graniței cu Ucraina. Rușii nu obosesc să repete că relațiile lor cu alte state nu vor mai fi cum au fost, iar celelalte țări consideră că actuala criză politică și diplomatică nu vizează doar Rusia și Ucraina, dar Rusia și tot Occidentul. Este greu să ne imaginăm că cineva este gata să cedeze, mai cu seamă în folosul celuilalt. Or, nici în cele mai roze vise nu ne putem imagina că rușii vor renunța la susținerea teritoriilor secesioniste din Ucraina, Georgia sau RM, iar occidentalii (NATO) își vor retrage trupele și armele din România și Polonia. În aceste condiții este foarte posibil un deznodământ pașnic, când fiecare dintre părți se va sătura de zângănitul armelor, va trimite soldații pe la casele lor și va înțelege, într-un sfârșit, că nu poți impune pe altcineva să trăiască după regulile tale. Și precum o stare de război nu poate să aibă câștigători, decât perdanți, aceștia sunt oamenii simpli, care trăiesc sau mai trăiesc în condiții de frică și panică, ca să nu mai amintesc de pierderile economice și financiare – cică, rușii au adus la granița cu Ucraina tancuri tocmai din Siberia.

Și încă ceva. În astfel de conflicte (războaie nedeclarate) un rol important îl au primele persoane din stat, care sunt portdrapelul și purtătorul de cuvânt nu doar al instituțiilor pe care le reprezintă, dar și al cetățenilor pe care trebuie să-i apere. În acest „concurs al căpitanilor” nu cred că astăzi există un învingător. În acest context, cele mai convingătoare sunt sondajele de opinie, care sunt nu prea bune nici pentru Putin, dar mai ales pentru Zelensky. Și dacă ratingul țarului oscilează și în caz de război acesta ar putea chiar să crească (rușii mereu au dorit să le arate altora cum să trăiască), apoi pozițiile lui Zelensky slăbesc cu fiecare zi. La o adică, pentru mine personal această cădere nu este o surpriză. Or, când Volodimir Zelensky a fost ales în funcția de președinte, eu mi-am pus întrebarea: a câștigat Ucraina un politician sau a pierdut un artist? Răspunsul vă aparține.

În rest, nu avem nevoie de război, oricât de „justificat” și oricât de „drept” ar fi acesta. Să fie pace!

Articole similare