Administrație

Nouă comune din județ, fără medic de familie

În nouă comune din judeţul Buzău nu există niciun medic de familie, anunță reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), necesarul de medici la nivelul întregului teritoriu fiind de 256. Potrivit aceleiași surse, în 39 de localităţi se înregistrează deficit de medici de familie; în schimb peste 90 la sută dintre cetăţenii județului beneficiază de serviciile medicale oferite de cabinetele aflate în relaţie contractuală cu CJAS.

„Pentru întregul judeţ Buzău sunt încheiate acum 176 contracte cu 181 medici de familie. Gradul de înscriere a populaţiei la medici de familie 90,88 la sută din 440.041 locuitori ai judeţului. Localităţi deficitare stabilite de către Comisia mixta paritară – CJAS, Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor – sunt în număr de 39. Comunele fără medic de familie sunt Buda, Chiliile, Colţi, Gura Teghii, Largu, Odăile, Racoviţeni, Robeasca, Valea Salciei. Localităţile care mai au nevoie de medici de familie, numărul celor existenţi fiind mai mic decât necesarul, sunt Râmnicu Sărat, Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, Berca, C.A Rosetti, Calvini, Chiojdu, Cislău, Cochirleanca, Glodeanu Siliştea, Grebănu, Mărăcineni, Merei, Padina, Podgoria, Poşta Câlnău, Puieşti, Râmnicelu, Ruşeţu, Siriu, Smeeni, Stâlpu, Ţinteşti, Topliceni, Vadu Paşii, Valea Râmnicului, Verneşti, Vipereşti, Zărneşti. Necesarul de medici de familie este de 256, din care 100 în mediul urban şi 156 în mediul rural”, informează CJAS, citată de „Agerpres”.

Aproximativ 100 de medici de familie care oferă servicii în localităţi cu populaţie până la 10.000 locuitori beneficiază de sporuri între 3 şi 69 la sută. „De asemenea, aceeaşi Comisie paritară mixtă a stabilit un spor pentru fiecare localitate din mediul rural, dar şi pentru fiecare localitate urbană cu populaţie până la 10.000 locuitori. Un număr de 98 medici de familie sunt beneficiari de sporuri de zonă, acestea variind de la cel mai mic, de 3 la sută (Săpoca şi Ulmeni) la cel mai mare, de 69 la sută (Bozioru). Medicii de familie mai au încheiate şi un număr de 120 acte adiţionale pentru acordarea serviciilor medicale pentru persoane neasigurate. Pe raza judeţului există trei centre de permanenţă, în localităţile Berca, Verneşti şi Vintilă Vodă. În aceste centre sunt încheiate un număr de 15 contracte pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă cu un număr de 19 medici de familie”, mai transmite sursa citată.

Totodată, nouă medici de familie care au competenţe de ecografie au încheiate contracte separate de furnizare de servicii paraclinice.

Articole similare