Actualitate

Noi lucrări științifice la Banca de Gene

Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău și-a trimis  cercetătorii  la cea de-a 12-a ediție a Conferinței Internaționale „Agricultură pentru Viață, Viață pentru Agricultură” (AgricultureForLife Conference), organizată de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, de pe 8  până pe 10 iunie. Este vorba despre dr. ing. Bianca Mușat, drd. ing. Camelia Bratu și drd. ing. Geanina Negoșanu care au prezentat tot atâtea teme de studiu: „Evaluarea expresivității fenotipice a Sideritis scardica var. Ossa, un nou genotip aclimatizat și crescut în România” (autori Geanina Negoșanu, Costel Vînătoru, Adrian Peticilă, Bianca Mușat, Camelia Bratu și Adrian Asănică), „Rezultatele preliminare privind aclimatizarea unei noi specii din familia Solanaceae în România” (autori pe Camelia Bratu, Florin Stănică, Costel Vînătoru, Bianca Mușat, Geanina Negoșanu și Matilda Popescu) și „Identificarea principalelor trăsături fenotipice ale soiurilor de colecție de bază Dianthus spp. de la BRGV Buzău pe baza descrierii florilor” (autori Bianca Mușat, Costel Vînătoru, Camelia Bratu, Geanina Negoșanu, Matilda Popescu și Florin Burlan).

Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care a și lansat invitația instituției buzoiene de a participa. Conferința Internațională a fost un remarcabil eveniment profesional și științific, dar și un moment aniversar de excepție, pentru că a marcat împlinirea a 165 de ani de învățământ agronomic în România.

Ceremonia de deschidere a celei de-a șasea ediții a conferinței a avut loc joi, 8 iunie, în prezența unor personalități din domeniul educației și agriculturii, delegați ai unor instituții de prestigiu din România și străinătate, reprezentanți ai Corpului Diplomatic. La ediția din acest an au conferențiat în calitate de invitați speciali Maximilian Zielinski, Daniel Zielinski, Foster&Partners in London; Huub Lelieveld, Președinte al Global Harmonization Initiative; Stefan Mann, Federal Research Centre for Agriculture – Agroscope; Olivera Djuragic, Manager General, Institute of Food Technology – Novi Sad etc.

Evenimentul a reunit peste 1.200 de participanți din țară și din străinătate, care au prezentat cele mai noi cercetări și descoperiri din domeniul agronomic, al medicinei veterinare și domeniilor înrudite, oferind posibilitatea construirii unor conexiuni şi parteneriate puternice. Conferința  a oferit o perspectivă particulară asupra celor mai recente cercetări agricole, studii de teren și rezultate exploatate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker