de Mihai SĂLCUȚAN
În anul 2021 se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim şi 70 de ani de la trecerea sa din viaţă, momente de comemorare favorabile readucerii în atenţia contemporanilor a complexei sale personalităţi.
Nigrim a văzut lumina zilei într-o zi de duminică, la 19 martie 1871, în satul Gura Sărăţii, comuna Merei, judeţul Buzău şi a închis ochii pentru vecie tot într-o duminică (!), la 11 noiembrie 1951, în Bucureşti. Meleagul unde s-a născut şi a trăit se învecinează cu Pietroasele, aşezare în care a fost descoperit cel mai important tezaur al românilor, „Cloşca cu puii de aur”, şi cu Sărata Monteoru( întrecut, Fundul Sărății) , locul de unde a fost scoasă la lumină cultura epocii bronzului care îi poartă numele, de o excepţională valoare naţională şi europeană.
Personalitate complexă, Nigrim a fost licenţiat al Facultăţii de litere şi filosofie din Bucureşti, doctor în filosofie şi litere al Universităţii de litere şi filosofie din Bruxelles, doctor în ştiinţe sociale şi politice al Facultăţii de sociologie şi filosofie din Paris, profesor, sociolog, eseist, nuvelist, poet, epigramist, romancier, dramaturg, memorialist, editor, publicist, traducător din franceză şi engleză, compozitor.
În 80 de ani de viaţă a construit şi lăsat în urmă, cu amprentă personală puternică, sortită a dăinui peste vremuri, un bogat patrimoniu de valori spirituale care au contopit trecutul cu prezentul şi au făcut ca timpul şi spaţiul să dispară. O carte de vizită impresionantă, a unui om ce a reuşit să ridice harul cu care a fost înzestrat la demnitatea unicităţii. Iar măiestria de a fi unic este una dintre cele mai rare şi delicate esenţe umane ce ascunde un mister greu de pătruns.
Calităţile intelectuale şi scriitoriceşti cu care a fost înzestrat, opera variată, consistentă şi măiestrit construită i-au creat o binemeritată popularitate în epoca sa, iar posteritatea, cu firească recunoştinţă, l-a aşezat în panteonul culturii naţionale.
Pentru a urca pe culmile gloriei a muncit cu perseverență şi convingere, singura cale prin care fiinţa omenească poate fi înnobilată. Izvorul reuşitelor sale a fost originalitatea, care nu înseamnă neapărat noutate, ci inteligenţa de a transforma comunul în deosebit, ştiinţa de a şlefui talentul şi a-l metamorfoza într-o plăsmuire inedită.
În istoria epigramei româneşti Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim este un nume de referinţă, care aduce către zilele noastre un original şi îmbietor parfum de epocă. A făcut parte din pleiada scriitorilor preocupaţi de afirmarea statutului literar al epigramei şi contribuţia la menţinerea acestei specii a poeziei lirice în actualitatea beletristicii primei jumătăţi a secolului XX a fost una semnificativă.
Nigrim a abordat atât forma consacrată a epigramei, catren cu poantă, cât şi epitaful, cunoscută subspecie a acesteia. Temele, extrase din universal cotidian, sunt variate şi au, preponderent, conținut satiric sau umoristic. Formulele artistice autentice, armonia interioară a versului, ineditul poantelor, au construit o operă epigramatică valoroasă. Inteligenţa vie, erudiţia, observația fină şi realistă, simţul critic, capacitatea de exprimare a ideilor în mod concis, verva scânteietoare, au pus în evidenţă iscusinţa creatoare, umorul nativ cu care a fost înzestrat.
Epigramele maestrului Nigrim izvorăsc din spirit și din inimă, reușesc să învioreze și să înveselească cititorul, sunt omnivalabile. În cele patru versuri ale catrenelor a reuşit să surprindă esenţa realităţii supuse observaţiei şi să o redea cu umor bine definit şi atitudine intelectuală curajoasă. Doctor în filologie, a stăpânit virtuţile limbii române care i-a dăruit posibilităţi de exprimare diverse şi nuanţate, atributul de a fi expresiv, totdeauna stăpân pe situaţie, de a se remarca prin rafinament. A folosit cu măiestrie calităţile şi puterea vocabulei, mijloacele oferite de lexic şi subtilităţile acestuia şi a obţinut efecte umoristice de succes. A înţeles ca nimeni altul adevărul potrivit căruia talentul şi inspiraţia nu sunt suficiente epigramistului, că trebuie să existe şi un sens al creaţiei care să o pună în evidenţă şi să-i sublinieze originalitatea. Vivacitatea fermecătoare a minţii sale a creat o operă preţioasă, incontestabilă, inclusă în toate antologiile şi culegerile de gen ale ultimului secol, fapt ce i-a asigurat gloria şi dăinuirea literară.
Nigrim a întreţinut un îndelungat şi răsunător duel epigramatic cu Cincinat Pavelescu. Confruntarea dintre cei doi a trecut de 20 de epigrame, unele fiind editate în volum iar altele au rămas numai în periodice, îndeosebi în „Flacăra” anului 1912, dar se apreciază că foarte multe catrene au fost pierdute.
Lumea epigramei cunoaşte o permanentă confruntare şi scopul luptei nu este răpunerea celeilalte părţi ci doar contrabalansarea reciprocă, stabilirea unei situaţii cât mai apropiată echilibrului, singurul prielnic progresului omenesc. Competiţia cu altul este expresia libertăţii de opinie şi de exprimare, a dialogului intelectual totdeauna necesar şi folositor ce ilustrează atitudinea de toleranţă faţă de modul de gândire al adversarului. Din punct de vedere al vocației creatorii de epigramă sunt egali, ei sunt diferențiați de propriile aptitudini și mijloace în conceperea și punerea în operă a ideii (poantei) de promovat. Amprenta personală, afectivă și volitivă, conferă caracterul original, ireductibil, al produsului epigramatic, conceput și elaborat în interioritatea autorului.
Cincinat, condus de un spirit neastâmpărat, guraliv, vorbind mult, uşor şi totdeauna sub imperiul ultimei întâmplări în scopul obţinerii unui efect de moment asupra auditoriului, a creat epigramă spontan şi duelând cu alţii, de multe ori fără a fi neapărată nevoie, urmărind ţinta cu o încăpăţânare agravată de o vădită răutate. În societate omul războinic, pregătit a scoate mereu sabia din teacă, cum a fost perceput în cercurile pe care le frecventa, se bucură de o faimă exagerată, mai mult înşelătoare.
Nigrim, e reprezentarea ontologică a unui mediu curat, robust, frumos, romantic. Discret, a preferat să vieţuiască retras într-un cuib de lume ascuns printre dealuri mirifice, înconjurat de păduri fermecate, de vii mustind de viaţă, de livezi înmiresmate, altfel spus în liniştea şi pacea pe care ţi-o dă mediul genuin, acolo unde gândurile sunt mai limpezi şi mai adânci decât însăşi izvoarele iar vraja arderii timpului se pierde în adâncul universului. Cu asemenea înclinaţii sufleteşti a stat departe de mişcările intelectuale, s-a exprimat mai rar în public, totdeauna scrupulos, măsurat şi doar din convingere, fără dorinţa de a ieşi în evidenţă cu orice preţ, de a părea strălucitor în faţa auditorului, iar meritele sale au avut numai de câştigat, sunt cu atât mai preţioase.
Opera epigramatică a lui Nigrim nu se rezumă numai la confruntarea cu Cincinat Pavelescu, cu fratele acestuia,Ion Pavelescu şi cu nepotul lor Mircea Pavelescu, este mult mai vastă şi de înaltă calitate, adevăr ce a atras atenţia contemporanilor care l-au luat la ochi pentru a lansa săgeţi cu vârfuri înmuiate în cucuta invidiei şi a trufiei. Numărul mare de personalităţi care şi-au folosit puterea creatoare pentru a-i arunca mănuşa reprezintă recunoaşterea valorii sale şi un adevărat certificat de calitate pentru opera sa.
În secolul televiziunilor şi al publicațiilor aservite intereselor comerciale conjuncturale care, în goana neostenită după rating şi după cititori,promovează cu obstinaţie pseudocultura, falsele modele umane şi creaţiile lipsite de esenţă, al Internetuluicepropovăduieşteglobalizareaşirelativizareavalorilorculturiinaţionale, Nigrim poate fi o paradigmă călăuzitoare.
Cei care cunosc şi recunosc personalitatea lui Nigrim şi calitatea operei sale au datoria de a preda generaţiei actuale, îndeosebi tinerilor, potirul cel plin cu harul marelui înaintaş din care să se împărtăşească, fiecare după educaţia şi chemarea lui, pentru a trăi bucuria comuniunii sufleteşti care conferă sentimentul fortificării propriei identităţi. Astfel, va fi deschisă o fereastră către ființa interioară,prin care va pătrunde acea stare de spirit fluidă, imponderabilă, plină de mister, care pune în lumină diversitatea infinită a culturii neamului, care nu poate fi încorsetată de nimeni şi de nimic.
