Sport

Nicio problemă! Metalul își adjudecă derby-ul cu Focșani

Metalul este de neoprit în actualul sezon. Sâmbătă după-amiază, elevii lui Vali Stan au ținut neapărat să se impună în derby-ul seriei, demonstrând, încă o dată, că obiectivul pentru stagiunea 23-24 nu a fost stabilit doar de ochii lumii.

Buzoienii au deschis scorul în minutul 22, moment până în care jocul fusese destul de echilibrat. Cel care a deblocat tabela a fost Adi Moldovan, omul de gol, după plecarea din iarnă a lui Arnăutu. Același Moldovan a semnat dubla la patru minute de la reluare, moment în care jocurile erau aproape făcute.

Focșănenii au riscat mult după golul al doilea al gazdelor, dar cei care au controlat jocul au fost tot alb-albaștrii de la Metalul. Buzoienii au avut posesia, n-au mai forțat în ofensivă, speculând doar breșele clare din apărarea moldoveană. Cu 25 de minute înainte de final, a venit și golul trei, cel mai frumos al meciului, semnat de Marius Tudorică.

În urma acestei victorii, Metalul contabilizează 55 de puncte, cu 10 mai multe decât cea de-a doua clasată, nimeni alta decât adversara de sâmbătă azi. Practic, conturile sunt încheiate în Seria a II-a, întrucât buzoienii nu prea mai pot pierde primul loc al clasamentului.

Etapa viitoare, Metalul joacă în deplasare cu Sporting Liești. Meciul este programat pentru sâmbătă, 13 aprilie.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker