Alexandru PRIPON
Viața este alcătuită, în mare parte, dintr-un șir neîntrerupt de excepții și contradicții puse cap la cap, înnodate, însăilate, peticite și păstrate sau abandonate, aleatoriu parcă, spre a alcătui un întreg. Iar toate acestea capătă nume fistichii și descrieri complicate numai după trecerea anilor, deoarece sunt – măcar în aparență – menite să definească parcursul unui om prin existență, lămurind, după caz, succese și eșecuri. Suntem suma acestor improvizații cu denumiri pompoase, aș spune, dar ceva mă îndeamnă să cred cu tărie că suntem, de fapt, mult mai mult.
Utilizăm noutatea ca niște copii care au descoperit ceva ieșit din comun. Ca niște elevi cărora li s-a predat recent lecția despre semnele de punctuație și au rămas fascinați de explicația privind punctele de suspensie, motiv pentru care le utilizează la fiecare ciot de frază, cu mândrie. Ne trebuie timp, experiență pentru a înțelege în ce măsură putem folosi ori nu anumite elemente, când sunt suficiente și când devin mult prea mult. Iar tocmai nerăbdarea cronică duce la o lipsă de pricepere vecină cu nepăsarea, dar responsabilă pentru îndepărtarea multora de principiile corecte care ar trebui să ne guverneze acțiunile.
Atunci când serviciul Google Ads (cel responsabil cu reclamele Google) a devenit disponibil în România, părea o excelentă șansă de a câștiga un ban pentru creatorii de conținut. Existau, desigur, și alte servicii similare, unele aflate în stare incipientă, altele în moarte clinică, dar gigantul renumit pentru motorul de căutare, pentru e-mailul generos și bine lucrat, pentru platforma de bloguri stabilă etc. se profila drept o soluție excelentă. Aveam amici care, cuprinși de euforia monetizării, au umplut fiecare pagină de blog și de forum cu reclame, bucuroși că vor obține, cu siguranță, sume importante și meritate. Doar cine a creat o platformă cât de mică online, adaptând scripturi și ocolind limitările găzduirii ieftine, promovând site-ul, protejând conținutul de atacuri și spam, lucrând multe, multe ore pe zi fără a fi plătit, doar acela știe ce înseamnă promisiunea unui venit care să-i răsplătească strădania.
Rezultatul a fost, însă, neplăcut: contorizarea afișărilor ducea la sume infime, furnizorii de reclame solicitau un anumit tip de conținut și un flux cât mai mare de vizitatori unici (nu mama și tata, pe care îi rogi să intre „pe net”, zilnic, de câteva ori, ca să dea impresia unui public numeros), iar vizitatorii erau descurajați de promovarea agresivă a produselor, adesea pop-up (care schimbă adresa ori deschid altă pagină sau fereastră în browser, fix când îți este lumea mai dragă). Mai mult, reclamele solicitau la maxim navigatorul web, sistemul de operare și, automat, PC-ul, iar anumite pagini ale unui site declanșau ventilatorul mai abitir decât cele mai noi jocuri, senzația fiind că stai în stricta proximitate a elicopterului pregătit să decoleze. Din aceste motive, până și puținii călători pe internet ajunși în spațiul acela abandonau rapid șederea, căutând zone mai liniștite.
Am văzut cum unii dintre întreprinzători au abordat o promovare agresivă a propriului site (care, la rândul său, pe lângă afișarea conținutului, promova nenumărate produse). Multe forumuri – da, era perioada aceea frumoasă a comunităților online găzduite între linii verticale și orizontale, ca de tabel – și multe bloguri, la secțiunea comentarii, au fost umplute de mesaje spam, cu link spre paginile pline de reclame. Cam cum sunt mesajele acelea de pe rețelele sociale contemporane, în care prinții nigerieni și femeile sărmane, fără bani de haine, te invită la discuții, desigur, despre complexe principii filosofice…
Alți entuziaști ai câștigurilor au modificat conținutul propriului site, pentru a deveni mai atrăgător. De la texte nevinovate și plăcute au trecut la postarea unor elemente piratate (muzică, filme, diverse programe și jocuri), disponibile pentru descărcare gratuită, eventual, în altă parte. Doar că acest conținut, numit pe atunci de tip Warez, era riscant, legăturile externe erau raportate și șterse, iar site-urile puteau fi oricând închise din cauza lor.
Iar câteva persoane, cu sau fără aptitudinile necesare în breaslă, au comis pagini web într-o zonă ceva mai gri, cea a știrilor și articolelor de tot felul. Astfel am ajuns la începuturile unui ev ponciș, pe care nu îmi place că trebuie să-l numesc al calpului ziaristic și în care se promovează, absurd, nejurnalismul sau impostura media. Însă despre acesta vă voi vorbi săptămâna viitoare…
