Administrație

Nehoiu: Investiţii în infrastructura de învăţământ

Primarul oraşului Nehoiu, Ionuţ Milea, are pregătite mai multe documentaţii tehnice, depuse la structurile care ofertează programe pentru dezvoltarea teritoriului în paralel cu asigurarea finanţărilor. Între acestea Agenția Națională pentru Protecția Mediului, prin Agenţia Fondului de Mediu, propune proiecte de investiţii pe segmentul „energie verde”, în concordanţă cu preocupările pentru reducerea cheltuielilor şi creşterea eficienţei energetice, inclusiv gestionarea inteligentă a energiei. Ultima finanţare atrasă de administraţia nehoiană de la Agenţia Fondului de Mediu face obiectul „reabilitării şi modernizării imobilului – Şcoala Gimnazială Păltineni”, în scopul creşterii eficienţei energetice şi gestionării inteligente a energiei.

Valoarea totală a proiectului este de 4.710.935 lei, din care cheltuieli nerambursabile, asigurate de la bugetul statului, sunt în valoare de 3.590.014 lei. Pentru implementarea proiectului, administraţia oraşului Nehoiu a prevăzut în bugetul pentru acest an o cheltuială în valoare de 1.120.920, bani cu care vor fi executate lucrările neeligibile în cadrul proiectului mare. La momentul în care sunt consemnate aceste date, primarul Ionuţ Milea a dat deja ordinul pentru începerea lucrărilor, iar constructorul a pus în funcţiune şantierul.

Vor fi executate lucrări pentru extindere pe orizontală pentru includerea unei săli de sport, înlocuirea termosistemului pereți exteriori, prin aplicarea unui strat de 15 cm grosime din vată minerală, structura acoperişului va fi izolată şi supusă unui tratament de ignifugare şi toată tâmplăria va fi reinstalată cu cele mai noi tehnologii de lucru în termopan. Sistemul propriu de încălzire presupune, iniţial, executarea unor lucrări pentru înlocuirea şi izolarea pardoselii, precum şi montarea unui sistem de izolare termică la nivelul planşeelor, sub pod. Agentul termic va fi asigurat prin punerea în funcţiune a două pompe de căldură pe sistem „aer-apă”, dar vor fi montate şi ventilatoare cu recuperatoare de căldură. O parte din costurile cu agentul termic vor fi suplinite prin montarea de panouri solare, care vor fi montate în sistem cu boiler bivalent, cu o capacitate de 500 de litri.

Imobilul Şcolii Generale din satul Păltineni va avea independenţă în ce priveşte consumul energia electrică prin instalarea unui sistem fotovoltaic trifazic hibrid, care va permite instalarea de corpuri de iluminat de siguranţă şi instalaţie de avertizare pentru incendiu, dar vor fi înlocuite şi corpurile de iluminat existente cu componente de iluminat LED. De asemenea, va fi montat şi un sistem de supraveghere video cu circuit închis. Proiectul prevede şi reamenajarea grupurilor sanitare existente și amenajarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, precum şi amenajarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.

„Școala din Păltineni funcționează, din punct de vedere organizatoric, ca structură aferentă Școlii Gimnaziale Lunca Priporului, iar din punct de vedere administrativ-teritorial, deservește satele din partea de sud a Orașului Nehoiu (Păltineni, Chirlești, Șețu, Mlăjet) și Curmătura. Dintre toate fenomenele sociale studiate statistic, scăderea natalității în mediul rural sau urban mic este cel mai îngrijorător, dar, poate că într-o zi vom avea norocul să repunem în funcțiune toate școlile, din toate satele. Până atunci, vestea bună este că Școala Păltineni își va redeschide porțile începând din toamnă”, este mesajul primarului Ionuţ Milea de pe pagina de socializare.

De cealaltă parte, cei care nu sunt implicaţi direct în aplicarea de politici pentru dezvoltarea comunităţii pe toate palierele, încearcă să fie activi în realitatea virtuală, dar conform obiceiurilor consacrate în politica românească, dezvoltă o opoziţie neconstructivă, singurele mesaje transmise către populaţie fiind cele de critică la adresa administraţiei publice: „Săptămâna pe scurt: În ultima săptămână am asistat doar la răsturnări de situație în partide, arătând neseriozitatea cu care își tratează electoratul. Mai ales la PNL, pentru că la PSD bătaia de joc este continuă și uniformă!!!! După Posea, care plecase din fruntea PNL cu ceva demnitate, a venit rândul să plece și Radu Bularcă. Parcă aflați într-o întrecere în a se subordona unor mediocri din PSD, le-a fugit și candidatul Oneț… de gura lui Corcodel!!!! În bătălia internă, aripa Mocanu cu aripioarele lui Milea 9 case, zis îmbarligătorul, l-au pus șef la PNL și candidat pe prof Gheorghe Constantin, coordonat de Corcodel Claudiu!!!!! Bravo mă, politicienilor! AUR și-a început campania deja, instalându-şi cortul și fiind conduși de candidatul lor Toni Băcescu merg înainte. Partidul APSB (n.r., Alianţa pentru Salvarea Buzăului) și Dreapta Unită amână încă decizia, aşa că săptămâna viitoare va fi din nou fierbere în urbe. Temele psd au fost acoperite de scandalurile din pnl, lumea uitând de <donațiile> primarului, de lipsa lui de proiecte, el doar așteaptă mâna întinsă de la partid, dovedindu-și incapacitatea de a rezolva problemele urbei. Spitalul tot sub orice critică rămâne, şcoala pe care o distrug zilnic la fel, infrastructura în sate este varză… doar lălăielile pe bani publici rămân! Somn ușor! PSD veghează pentru tine! Când știi că ești păzit de Milea, nici de urs nu-ți mai este frică!”, este una dintre postări.\

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker