Buzoianul Neculai Coconel va împlini în curând vârsta de 100 de ani, dar întâmplările trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial i-au rămas încă vii în memorie. A plecat la luptă la vârsta de 19 ani, a fost luat prizonier și a luptat atât împotriva nemților, cât și a rușilor. În ciuda întâmplărilor trăite, nu s-a gândit nicio clipă să dezerteze, iar el este unul dintre cei cărora le datorăm teritoriul actual al României.
Imaginile înfiorătoare ale morții erau pretutindeni, ceea ce i-a determinat pe mulți dintre camarazii săi să dezerteze, speriați că nu vor scăpa cu viață. Însă, Neculai Coconel a petrecut trei ani pe front, întrebându-se dacă va mai ajunge viu acasă. „În Cehoslovacia, la Praga, au fost lupte grele până am ajuns în Germania. Erau morții ca bolovanii. Săreai peste ei ca să înaintezi. Eu mă mir cum oi fi scăpat. Pământul era plin de morți (…) Am luptat cu nemții până în Ardeal. Aici ne-au prins rușii și ni s-a zis să nu mai tragem, că ne-am aliat cu rușii. Nu am mai tras, rușii s-au pus pe noi și ne-au tocat cu avione, bombe… trăgeau pe noi de pârâia pământul. M-a scăpat Dumnezeu. Am găsit pe marginea drumului o groapă, m-am trântit în ea, doar capul mi se vedea și uite așa am scăpat. Am mânat ce-am mânat, a venit alt stol, am ajuns într-un sat, și iar am săpat. Asta se întâmpla în 1943. În mai 1945, am venit acasă din Germania”, a declarat acesta pentru dcnews.ro.
Cel mai greu moment trăit de buzoian în război a fost la Tatra, atunci când trupele inamice se aflau în avantaj și copleșiseră soldații români cu focurile de armă. „Cel mai greu moment a fost la Tatra. Nemții erau pe deal, iar noi pe vale. Și trăgeau de ne făceau praf. A durat o săptămână. S-au retras și apoi am înaintat și noi până în Germania. Când am ajuns în Cehia, rușii au făcut un cordon și au intrat în nemți. Scoteau ce găseau… fruntași, ofițeri, căpitani. Ce găseau îi împușcau și îi cărau cu mașinile într-o groapă. După aceea, noi am scăpat. Morți peste tot. Am multe amintiri, dar nu le mai țin minte de atâția ani”, a adăugat veteranul.
De multe ori, Neculai Coconel își pierduse speranța că va mai ajunge teafăr acasă, fiind copleșit de numărul camarazilor căzuți la tot pasul, dar și de viața grea, petrecută prin tranșee. „Nu credeam că mai vin acasă. Câți morți erau ca bolovanii… cădeam peste ei. Credeam că o să îmi vină și mie rândul. A dat Dumnezeu să scap, m-a ferit și uite că am ajuns în etatea de astăzi. Sunt cel mai bătrân în satul ăsta, din Gherăseni. Eu am rămas’’, a mai declarat veteranul pentru aceeași sursă.
Viața i s-a părut cu adevărat grea și la bătrânețe, iar, pe lângă greutățile pricinuite de vârstă, Neculai Coconel și-a pierdut soția. În ultimii șapte ani din viață, acesta a îngrijit-o, până în 2007, când femeia s-a stins. „Mi s-a părut grea de tot la bătrânețe. În tinerețe, nu îmi era greu, că munceam (…) Încă o mai visez că-mi spune <Haide, scoală-te, să facem treabă!>”, adaugă acesta.
Neculai Coconel se consideră norocos că a scăpat cu viață pe bună dreptate, dat fiind că în jur de 800.000 de civili și militari au murit în timpul războiului. Pierderile militare românești au fost de aproximativ 300.000 de oameni. Totalul morților este de 93,326 (72.291 în timpul alianței cu Puterile Axei și 21.035 de partea aliaților). Totalul dispăruților și prizonierilor este de 341.765 (283.322 în timpul alianței cu Puterile Axei și 58.443 de partea aliaților) numai 80.000 au supraviețuit captivității în Uniunea Sovietică. Sursele rusești menționează 54.600 de morți din cei 201.800 români prizonieri în Uniunea Sovietică în timpul războiului. Cifrele nu includ cei 40.000 – 50.000 de morți în armata ungară. Pierderile de civili sunt de 64.000, inclusiv 20.000 morți în timpul ocupației ruse a Basarabiei și Bucovinei din 1940-41 și genocidul populației rrome – 36.000 morți. Raidurile aliaților au provocat 7.693 de morți în rândul civililor.
