Administrație

Neagu: „Vom căuta resurse la fondurile europene pentru reabilitarea Centrului de Transfuzii”

Marți, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a premiat cei mai fideli donatori de la Centrul de Transfuzii Buzău. Acesta le-a mulțumit pentru gestul lor, care a salvat numeroase vieți, și i-a îndemnat pe buzoieni să le ia exemplul și să doneze, dacă au posibilitatea, pentru că Centrul are nevoie în continuare de donatori, al căror sânge poate reprezenta diferența dintre viață și moarte pentru unii oameni.

Cu această ocazie, Petre Emanoil Neagu a vorbit și despre reabilitarea clădirii Centrului de Transfuzii, aflată
într-o stare destul de avansată de degradare. Președintele Consiliului Județean spune că ar trebui accesate fonduri europene pentru reabilitare și consolidare, lucru pe care îl are în vedere într-un viitor proiect, care ar include și alte clădiri aflate în administrarea Consiliului Județean, precum imobilul în care își desfășoară activitatea Serviciul de Ambulanță Buzău sau cel de la Centrul Militar.

„Este o clădire destul de veche. Practic, face parte din tot ansamblul acesta care s-a construit la sfârșitul anilor ’70 pentru sănătate, inclusiv Spitalul Județean, Centrul de Transfuzii, «Sanepidul» (actuala Direcție de Sănătate Publică, n.r.), cum se numea generic la vremea respectivă. Vom căuta resurse prin anumite programe, mă refer aici la fonduri europene și mai puțin fonduri naționale, pentru că cele naționale sunt destul de limitate (…) Fondurile sunt absolut limitate, dar cu siguranță, atât Centrul de Transfuzii, cât și clădirea celor de la Ambulanță (trebuie reabilitate, n.r.). Trebuie să găsim, împreună cu ei, soluții să accesăm anumite fonduri europene (…) Există un proiect deja depus, există o preocupare la nivelul Ministerului Sănătății și anume, ca centrele județene, mă refer aici strict la această instituție, să poată să le fie reabilitate sediile”, a spus Petre Emanoil Neagu.

Centrul de Transfuzii din Buzău a fost construit în 1974 și, până în prezent, nu a beneficiat de reabilitare, lucru care a devenit vizibil cu ochiul liber. Clădirea prezintă urme de degradare, devenind un pericol pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea acolo. O expertiză tehnică realizată anul trecut a scos la iveală cam cât de șubred este imobilul, unele încăperi devenind de nelocuit, din cauza faptului că au apărut fisuri foarte mari pe pereți, iar podeaua s-a lăsat în urma infiltrațiilor.

Reprezentanții Centrului de Transfuzii au inițiat demersurile pentru ca imobilul să beneficieze de mult-așteptata renovare, iar managerul unității, Adriana Crăciun, a spus că a luat legătura cu Ministerul Sănătății în acest sens, însă documentele necesare derulării proiectului sunt încă în lucru. „Am luat legătura cu Ministerul Sănătăţii, iar în acest moment aşteptăm derularea fazei a doua a proiectului şi am primit informaţia că documentele sunt în lucru. Avem speranţa, cât mai curând posibil, să primim fondurile necesare”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker